Rezumat:

       Procedura administrativ-jurisdicțională instituită de Legea nr. 159/2016 și detaliată prin Decizia nr. 1171/2016 prezintă utilitate într-un domeniu specific, cel al comunicațiilor electronice.

         Reglementând procedura de soluționare a litigiilor dintre furnizorii de reţele publice de comunicații electronice şi operatorii de reţea, pe de-o parte şi, respectiv, a litigiilor dintre furnizorii de reţele publice de comunicații electronice şi persoanele care deţin cu orice titlu o infrastructură fizică instalată în interiorul unei clădiri, pe de altă parte, Decizia nr. 1171/2016 se remarcă prin prevederi de noutate, cum sunt asigurarea contradictorialității și oralității procedurii prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță sau prin asigurarea consultării publice a soluției preliminare dată de Comisie în cadrul procedurii de soluționare a litigiului.

           Se regăsesc de asemenea, proceduri reglementate și în dreptul comun, dar și derogări în materie de competență materială și teritorială a instanței de judecată competente să cenzureze legalitatea actului administrativ-jurisdicțional emis în soluționarea litigiului.

Cuvinte-cheie:

litigii, comunicație electronică, procedură administrativ-jurisdicțională, decizie, dreptul la apărare

Preliminarii.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorităţii Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații^[1], s-a adoptat un act normativ care a consfințit înființarea, organizarea şi funcționarea autorităţii de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice sub controlul Parlamentului, aceasta fiind o soluţie menită să asigure stabilitate instituțională autorităţii naţionale de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice.

Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, denumită ANCOM, se înființează ca autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar finanțată integral din venituri proprii. ANCOM are sediul central în municipiul Bucureşti, precum și structuri teritoriale necesare desfășurării obiectului său de activitate.

În temeiul prevederilor art. 10 alin. 4 (care se referă la alte atribuţii acordate prin dispoziții legale speciale ANCOM-ului), art. 11 alin. 1 (care se referă la conducerea ANCOM) și alin. 7 (care se referă la mandatul membrilor ANCOM), ale art. 12 alin. 1 (Preşedintele reprezintă ANCOM în raporturile cu Parlamentul, Guvernul, ministerele, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate) și alin. 3 (în exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 precum și ale art. 36-39 (care consacră în Capitolul V Soluționarea litigiilor) din Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicații electronice^[2], preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, a emis Decizia nr. 1171/2016 pentru stabilirea procedurii de soluționare a litigiilor privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice^[3].

Categoriile de litigii privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice. Scopul Legii nr. 159/2016 este prevăzut în art. 1 și constă în stabilirea unui cadru legal unitar care să contribuie la facilitarea dezvoltării rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora, prin luarea de măsuri care să accelereze exercitarea dreptului de acces pe proprietăți și să remedieze ineficiențele care afectează procesul de extindere a rețelelor de comunicații electronice, în vederea asigurării unui cadru economic, sustenabil, a aplicării politicilor Uniunii Europene, precum și a coeziunii sociale și teritoriale prin crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Datorită specificului domeniului în discuție, litigiile apărute beneficiază de o reglementare expresă și specială. În acest sens, sunt mai multe categorii de litigii, care se soluționează potrivit dispozițiilor Capitolului V din Legea nr. 159/2016. Astfel, este vorba de litigiile apărute între operatorii de rețea și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice expres prevăzute în art. 36 alin. 1 din Legea nr. 159/2016.

O primă categorie de litigii, le vizează pe cele din art. 19 alin. 6 și 7 din Legea nr. 159/2016:

- în cazul în care operatorul de rețea refuză acordarea accesului la infrastructura fizică pe care o deține în proprietate, administrare sau concesiune ori dacă, în termen de maximum două luni de la data primirii unei cereri de acces complete nu se ajunge la un acord cu privire la condițiile în care se realizează accesul, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului și stabilirea, după caz, a modalităților și condițiilor, inclusiv cele privind tarifele, în care se va realiza accesul la infrastructura fizică și la absența unui acord cu privire la modificarea clauzelor unui contract de exercitare a dreptului de acces la infrastructura fizică a operatorilor de rețea sau dacă operatorul de rețea împiedică executarea lucrărilor de acces, oricare dintre părți poate sesiza ANCOM în vederea soluționării litigiului.

O a doua categorie de litigii, sunt cele prevăzute în art. 20 alin. 6 din Legea nr. 159/2016:

- dacă operatorul de rețea nu pune la dispoziția furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice informații privind amplasarea, traseul, tipul și utilizarea actuală a infrastructurii fizice, precum și un punct de contact, în termen de maximum două luni de la primirea unei cereri complete de acces la infrastructura fizică, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului.

A treia categorie de litigii se referă la cele din art. 22 alin. 5 din Legea nr. 159/2016:

- în cazul în care operatorul de rețea nu autorizează efectuarea inspecției sau în cazul în care în termen de maximum o lună de la data primirii solicitării nu se ajunge la un acord cu privire la condițiile de realizare a inspecției, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM, pentru soluționarea litigiului.

A patra categorie de litigii sunt cele de la art. 27 alin. 8 din Legea nr. 159/2016:

- în cazul în care operatorii de rețea nu pun la dispoziție furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, informații privind lucrările de inginerie civilă proprii aflate în curs sau planificate, pentru care autorizația de construire a fost acordată sau cererea de eliberare a autorizației de construire a fost depusă ori este prevăzută a fi depusă în următoarele 6 luni, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului. Informațiile se oferă la solicitarea scrisă a furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice. Operatorii de rețea pun la dispoziția acestora, prin intermediul unui punct de informare unic organizat de Agenția pentru Agenda Digitală a României, aceste informații.

A cincea categorie de litigii, sunt cele din art. 28 alin. 2 din Legea nr. 159/2016:

- în cazul în care operatorul de rețea nu permite efectuarea coordonată a lucrărilor sau, în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii solicitării de coordonare, nu se ajunge la un acord, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM în vederea soluționării litigiului și stabilirii, după caz, a condițiilor, inclusiv tarifelor, privind realizarea coordonării lucrărilor.

A șasea categorie de litigii, se referă la litigiile apărute între persoanele care dețin cu orice titlu o infrastructură fizică instalată în interiorul unei clădiri și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice în condițiile art. 24 alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 159/2016:

- în cazul în care, în termen de maximum două luni de la data primirii unei cereri de acces la infrastructura fizică instalată în interiorul unei clădiri, părțile nu ajung la un acord, oricare dintre acestea se poate adresa ANCOM, în vederea soluționării litigiului și stabilirii, după caz, a modalităților și condițiilor, inclusiv cele tarifare, în care se realizează accesul la infrastructura fizică interioară sau la punctul de acces. De asemenea, în situația în care părţile unui contract de acces la infrastructura fizică instalată în interiorul unei clădiri nu ajung la un acord cu privire la modificarea clauzelor contractuale privind modalitățile și condițiile, inclusiv cele tarifare, în care se realizează accesul la respectiva infrastructură fizică, oricare dintre acestea poate sesiza ANCOM în vederea soluţionării litigiului.

În consecință, în toate aceste situații, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM în vederea soluționării litigiului și stabilirii, după caz, a condițiilor, inclusiv tarifelor, privind realizarea coordonării lucrărilor.

În caz de litigiu, ANCOM, va fi sesizată de partea interesată printr-o cerere scrisă. Procedura de soluționare ca regulă, nu implică prezența părților, însă, atunci când consideră necesar în vederea dezbaterii pe fond a litigiului, ANCOM va invita părțile în fața sa, comunicându-le, într-un termen rezonabil, data întâlnirii. Mai mult, în funcție de complexitatea cauzei, părțile pot fi invitate și la întâlniri ulterioare.

Pentru respectarea dreptului la apărare, dar și pentru verificarea modului de derulare a litigiului, dezbaterile din cadrul întâlnirilor vor fi consemnate și comunicate părților. Pe aceeași linie, părțile își pot exercita drepturile fie personal, fie pot fi asistate sau reprezentate. Evident, reprezentanții părților, avocați sau consilieri juridici, trebuie să prezinte înscrisurile care le atestă această calitate: avocații împuternicirea avocațială reglementată de art. 126 din Statutul Profesiei de Avocat^[4], consilierii juridici împuternicirea de reprezentare juridică reglementată de art. 88 din Statutul Profesiei de Consilier Juridic^[5].

Pe lângă probele uzuale care sunt înscrisurile, astfel cum rezultă din art. 4 alin. 2 lit. f din Decizia nr. 1171/2016, pentru soluționarea litigiilor, în cazurile în care este necesar, ANCOM, poate efectua verificări la fața locului și utiliza orice informații pe care le deține în conformitate cu dispozițiile legale. Adică să uzeze de proba cu cercetarea la fața locului, dar și cu înscrisuri care cuprind informații legal deținute de ANCOM.

Dacă pe lângă cererile principale prevăzute la art. 36 din Legea nr. 159/2016, solicitantul mai are și cereri accesorii, considerăm că le poate atașa acestor cereri și vor fi soluționate odată cu cererile principale.

Competența de soluționare a cererilor revine președintelui ANCOM, care se pronunță prin decizie. În vederea asigurării celerității modului de soluționare a acestor litigii, legiuitorul a prevăzut termene scurte pentru finalizarea lor. Astfel, pentru litigiile care se referă la accesul la infrastructura fizică, termenul de soluționare este de cel mult 4 luni de la data sesizării. În cazul celorlalte litigii, termenul este și mai scurt, fiind de cel mult 2 luni de la data sesizării.

Cu toate acestea, în situații excepționale în care, în funcție de complexitatea litigiului, este necesar un termen mai lung, pentru buna soluționare a cauzei, termenul de 4 luni, respectiv de 2 luni, poate fi prelungit prin decizie a președintelui ANCOM. În absența unei mențiuni cu privire la termenul prelungit, considerăm că nu pot fi depășite termenele inițiale, adică prelungirea să nu fie mai mare de 4 luni, sau 2 luni, pentru a se menține celeritatea soluționării acestor tipuri de litigii.

În cazul litigiilor privitoare la situația în care operatorul de rețea refuză acordarea accesului la infrastructura fizică pe care o deține în proprietate, administrare sau concesiune ori dacă, în termen de maximum două luni de la data primirii unei cereri de acces complete nu se ajunge la un acord cu privire la condițiile în care se realizează accesul, dar și în cazul în care, în termen de maximum două luni de la data primirii unei cereri de acces la infrastructura fizică instalată în interiorul unei clădiri, părțile nu ajung la un acord, anterior emiterii deciziei de soluționare a litigiului, ANCOM va redacta și va supune consultării publice o soluție preliminară.

În vederea realizării consultării publice, ANCOM va publica pe pagina proprie de internet, textul soluţiei preliminare supus consultării și termenul în care părțile, dar și orice persoane interesate pot transmite observații. Termenul va fi de cel mult 5 zile de la data publicării pe pagina de internet, cu excepția situațiilor în care, având în vedere complexitatea litigiului, ANCOM apreciază că se impune un termen mai mare. La fel, în absența unei mențiuni cu privire la durata termenului, apreciem că termenul poate fi prelungit cu durata inițială, de încă 5 zile.

Pentru că procedura de soluționare a acestor litigii este administrativ-jurisdicțională, legiuitorul a stabilit ce trebuie să cuprindă decizia care se pronunță. Astfel, decizia va cuprinde cel puțin următoarele elemente: denumirea și sediul, respectiv numele și domiciliul părților, obiectul litigiului, desfăşurarea procedurii, motivarea în fapt și în drept pe care se întemeiază, măsurile dispuse și modalitățile de ducere la îndeplinire a acestora, precum și calea de atac împotriva acestora.

Decizia cum este firesc se comunică părților, pentru a da posibilitatea părții nemulțumite de a o ataca, însă, se publică și pe pagina de internet a ANCOM, cu respectarea principiului confidențialității.

Deciziile emise de președintele ANCOM, constituie acte administrativ-jurisdicționale, putând fi atacate în contencios administrativ.

Caracterul facultativ al procedurii de soluționare a litigiilor privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice. Natura juridică a litigiului dintre participanții la procedură. Competența instanței de judecată.

Procedura de soluționare a litigiilor, prevăzută de Legea nr. 159/2016 și de Decizia nr. 11171/2016, este facultativă și gratuită și nu aduce atingere dreptului persoanelor de a se adresa direct instanțelor judecătorești competente. O reglementare cu caracter obligatoriu ar fi contrazis norma constituțională din art. 21 alin. 4, potrivit căreia jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Trebuie să stabilim căror instanțe judecătorești li se adresează persoanele interesate, care nu doresc parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționale, respectiv instanțelor de contencios administrativ sau instanțelor de drept comun (civile). Avem în vedere părțile litigante și natura juridică a litigiului, a actului ori a refuzului contestat în procedura judiciară.

Potrivit dispozițiile art. 19 alin. 6 și 7, art. 20 alin. 6, art. 22 alin. 5, art. 24 alin. 2 și 3, art. 27 alin. 8 și art. 28 alin. 2 din Legea nr. 159/2016, părțile unui litigiu pot fi operatorul de rețea și furnizorul de rețele publice de comunicații electronice și, respectiv, orice persoană care deține cu orice titlu o infrastructură fizică instalată în interiorul unei clădiri și furnizorul de reţele publice de comunicații electronice.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 159/2016, operatorul de rețea este fie operatorul economic autorizat să furnizeze reţele de comunicații electronice, fie operatorul economic care deține în proprietate, administrare sau concesiune o infrastructură fizică destinată instalării de reţele de comunicații electronice ori producerii, transportului sau distribuției energiei electrice, inclusiv iluminatul public, gazelor naturale, energiei termice şi apei, inclusiv evacuarea sau tratarea apelor uzate şi sistemele de canalizare şi de drenare. De asemenea, este operator de rețea şi operatorul economic care deține în proprietate, administrare sau concesiune o infrastructură fizică prin utilizarea căreia se furnizează servicii de transport, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, infrastructura fizică de transport a căilor ferate, drumurile, porturile şi aeroporturile.

Potrivit art. 4 alin. 1 pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011^[6], furnizorul de reţele de comunicații electronice este persoana a cărei activitate constă, în tot sau în parte, în furnizarea unei reţele de comunicații electronice în condiţiile regimului de autorizare generală.

Întrucât prevederile legale analizate nu definesc operatorul de rețea ca fiind o autoritate publică administrativă, definindu-l doar în funcție de calitatea acestuia de a furniza rețele de comunicații electronice sau de a deține cu orice titlu, proprietate, administrare sau concesiune, o infrastructură fizică destinată scopului amintit, opinăm că operator de rețea poate fi atât o autoritate administrativă, cât și o persoană juridică de drept privat.

În legătură cu obiectul litigiului, raportat la prevederile art. 19 alin. 6 și 7, art. 20 alin. 6, art. 22 alin. 5, art. 24 alin. 2 și 3, art. 27 alin. 8 și art. 28 alin. 2 din Legea nr. 159/2016, acesta poate consta în refuzul operatorului de rețea^[7] sau în neînțelegeri privind încheierea, executarea sau modificarea contractului care reglementează accesul la infrastructura fizică.

În legătură cu contractul care reglementează accesul la o infrastructură fizică destinată furnizării rețelelor publice de comunicații electronice, nu regăsim în legislația invocată și analizată nicio normă care să definească acest contract sau care să îi stabilească natura juridică de contract administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată^[8], orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Așadar, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile având ca obiect actele administrative emise de autoritățile publice sau refuzul acestora de a soluționa o cerere.

Ar însemna, potrivit celor expuse până acum, că persoanele care nu doresc să urmeze procedura-administrativ jurisdicțională de soluționare a unui litigiu stabilită prin Decizia nr. 1171/2016, se pot adresa fie instanței de drept comun (civilă), fie instanței de contencios administrativ. Elementul în funcție de care s-ar putea face această alegere este calitatea operatorului economic, respectiv autoritate publică sau persoană juridică de drept privat. Atâta timp cât legiuitorul nu reglementează limitativ și expres nici calitatea de autoritate publică a operatorului economic și nici natura juridică administrativă a contractului încheiat pentru accesul la infrastructura fizică destinată furnizării rețelelor publice de comunicații electronice, orice litigiu născut de aici, potrivit enumerării realizate mai sus, va fi dedus spre soluționare instanței de drept comun.

Totuși, reglementarea unei proceduri administrativ-jurisdicționale facultative, are în vedere natura administrativă a acestor litigii, competența de soluționare a acestora revenind firește instanței de contencios administrativ. Lipsa unor reglementări precise va genera însă o practică judiciară inconstantă, ceea ce va solicita o intervenție a legiuitorului pentru legiferarea univocă a acestor proceduri.

Declanșarea procedurii de soluționare a litigiilor privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice.

Modul în care se realizează efectiv procedura de soluționare a litigiilor a fost de detaliată prin Decizia nr. 1171/2016.

În art. 1 din Decizia nr. 1171/2016, se enunță în mod expres categoria litigiilor care se încadrează în prevederile acesteia. Astfel, sunt reglementate procedurile administrativ-jurisdicţionale de soluţionare a litigiilor dintre furnizorii de reţele publice de comunicații electronice și operatorii de rețea și litigiile dintre furnizorii de reţele publice de comunicații electronice și persoanele care deţin cu orice titlu o infrastructură fizică instalată în interiorul unei clădiri, ce intră în competența Autorităţii Naţionale pentru Administrare si Reglementare în Comunicații, precum și procedura de consultare publică prevăzută de dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 159/2016.

Categoriile de litigii care intră în competența soluționării de către ANCOM, sunt preluate din art. 36 din Legea nr. 159/2016.

Fiind o procedură administrativ-jurisdicțională, părțile între care are loc litigiul, se numesc reclamant, dacă este vorba de persoana care inițiază cererea și pârât, dacă este vorba de persoană împotriva căreia se inițiază procedura.

Soluționarea litigiilor referitoare la regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, este guvernată de câteva dintre principiile fundamentale ale procesului civil. În desfășurarea litigiilor, vor fi respectate principiile legalităţii, egalităţii, bunei-credinţe, dreptului la apărare, contradictorialităţii, celerităţii, disponibilității și rolului activ.

Dacă se ivește un astfel de litigiu, partea interesată se va adresa ANCOM printr-o cerere scrisă, care nu este însă o veritabilă cerere de chemare în judecată, ci o sesizare. Fiind însă o procedură administrativ-jurisdicțională, sesizarea va cuprinde obligatoriu, informaţii referitoare la următoarele date:

a) părţile litigiului și datele de identificare a acestora (numele și prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare și numărul de înmatriculare în registrul comerţului), iar, în cazul în care reclamantul este reprezentat, numele reprezentantului și înscrisul care îi atestă calitatea de reprezentant;

b) obiectul litigiului - se vor menţiona pretențiile reclamantului, precum și prevederile Legii nr. 159/2016 în legătură cu care a apărut litigiul;

c) motivarea în fapt - descrierea în detaliu a situației de fapt care a generat litigiul; d) motivarea în drept - dispozițiile legale pe care se întemeiază sesizarea;

e) modul în care reclamantul este afectat de litigiu;

f) dovezile pe care se întemeiază sesizarea (documente relevante privind demersurile efectuate de părţi: copii de pe solicitările formulate, copii de pe corespondență, note ale întâlnirilor dintre părţi, proiecte de contracte/acte adiționale etc.);

g) precizarea dacă o cerere cu același obiect, aceeași cauză și între aceleași părți a fost înaintată unei instanțe judecătorești;

h) o adresa de poștă electronică în vederea comunicării ulterioare a actelor de procedură; i) semnătura părţii sau a reprezentantului, după caz.

Reclamantul are alegerea modului în care sesizează ANCOM-ul, putând transmite cererea în scris într-un exemplar original, prin intermediul unui serviciu poștal cu confirmare de primire sau prin depunere la registratura sediului central. În plus față de exemplarul pentru ANCOM, pentru respectarea dreptului la apărare, se vor transmite, în copie, tot atâtea exemplare ale sesizării câți pârâți sunt.

Și în cadrul acestei proceduri, se realizează o verificare a cererii și are lor o regularizare asemănătoare cu cea prevăzută pentru cererile de chemare în judecată, reglementate în art. 200 C. proc. civ. În acest sens, potrivit art. 5 din Decizia nr. 11171/2016, în cazul în care sesizarea nu îndeplineşte cerinţele cu privire la informațiile obligatorii, reclamantului i se vor comunica în scris neconformitățile și i se va pune în vedere să aducă precizări sau să completeze cererea în termen de 2 zile lucrătoare de la data comunicării neconformității.

Neîndeplinirea obligaţiei de complinire a sesizării în termenul stabilit sau introducerea la instanţa judecătorească a unei cereri cu acelaşi obiect, aceeaşi cauză și între aceleaşi părţi va atrage respingerea sesizării, prin răspuns motivat, fără a se mai parcurge fazele următoare ale procedurii.

Soluția de respingere nu are însă autoritate de lucru judecat. De aceea, respingerea sesizării pentru neîndeplinirea obligaţiei de completare, nu aduce atingere posibilităţii reclamantului de a se adresa ANCOM cu o nouă sesizare.

Înainte de soluționarea propriu-zisă a sesizării, sunt îndeplinite anumite acte premergătoare. În acest sens, dacă sesizarea îndeplinește condițiile, precum și în cazul în care au fost aduse precizări sau completări, președintele ANCOM va desemna o comisie care va fi responsabilă cu soluționarea litigiului. Aceasta va fi formată dintr-un președinte și unul sau mai mulți membri, în funcție de obiectul și complexitatea litigiului.

Comisia este împuternicită să îndeplinească toate actele de procedură necesare soluţionării cauzei. Actele de procedură se avizează de preşedintele Comisiei.

Pentru respectarea principiilor egalităţii, bunei-credinţe, dreptului la apărare, contradictorialităţii și rolului activ, Comisia va transmite pârâtului un exemplar al sesizării, însoțit de celelalte documente furnizate de către reclamant, punându-i în vedere să formuleze răspuns.

Asemănător, întâmpinării din litigiile obișnuite, reglementate de art. 205 C. proc. civ., răspunsul la sesizare trebuie să conțină punctul de vedere al pârâtului asupra fiecăruia dintre capetele de cerere din sesizarea reclamantului, motivarea în fapt și în drept, dovezile relevante aferente fiecărui capăt de cerere, o adresă de poștă electronică în vederea comunicării ulterioare a actelor de procedură, precum și semnătura părții sau a reprezentantului. În cazul în care pârâtul este reprezentat, dovada calității de reprezentant va fi anexată răspunsului.

Răspunsul la sesizare se realizează către ANCOM, prin transmiterea documentelor scanate prin intermediul poștei electronice cu confirmare de primire sau prin înscris în formă electronică.

În cazurile în care aceste mijloace de comunicare nu pot fi utilizate sau nu sunt adecvate pentru realizarea comunicării, părțile pot comunica actele de procedură și prin intermediul unui serviciu poștal expres, prin depunere la registratură ori prin fax.

Pârâtul nu are la dispoziție o perioadă nedeterminată pentru a răspunde la sesizare, ci un termen limitat. Termenul în care pârâtul trebuie să răspundă diferă în funcție de obiectul sesizării. În cazul litigiilor privitoare la acordarea accesului la infrastructura fizică și cele privitoare la clauzele contractuale, răspunsul la sesizare se depune în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării sesizării. În cazul celorlalte litigii, termenul pentru depunerea răspunsului la întâmpinare este de 5 zile lucrătoare de la data comunicării sesizării.

Dacă pârâtul nu respectă aceste termene, intervine sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții. Prin derogare, pot fi propuse și probe după expirarea acestui termen, dacă necesitatea administrării lor ar rezulta din dezbateri și pârâtul nu le putea prevedea. De asemenea, pot fi invocate excepţii de ordine publică.

Desfășurarea procedurii de soluționare a litigiilor privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice. Modul în care se desfășoară soluționarea litigiilor este reglementat în Capitolul III din Decizia nr. 1171/2016.

După îndeplinirea formalităților referitoare la transmiterea sesizării și formularea răspunsului sau, în cazul în care pârâtul nu a depus răspuns la sesizare, după expirarea termenului de 10 zile, respectiv de 5 zile, Comisia va decide soluționarea sesizării.

Atunci când consideră necesar, Comisia va invita părțile în fața sa, comunicându-le data întâlnirii cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de termenul stabilit.

Reiese că, regula este soluționarea sesizării fără prezenţa părților, dar este posibilă și soluționarea sesizării în prezența părților și a reprezentanților acestora.

După fiecare întâlnire, Comisia va consemna dezbaterile într-un proces-verbal al întâlnirii, semnat de membrii prezenţi la dezbateri, care va fi comunicat părţilor. Din moment ce nu se distinge, comunicarea se va realiza, indiferent dacă părțile au fost sau nu prezente. Şedinţele pot fi înregistrate, ceea ce înseamnă că e nevoie de o solicitate expresă în acest sens.

Părțile pot fi prezente la o întâlnire sau la mai multe. În funcție de complexitatea cazului, părţile pot fi invitate la întâlniri ulterioare de către Comisie.

Chiar dacă sediul ANCOM este în municipiul Bucureşti, având și structuri teritoriale, întâlnirile cu părţile se desfăşoară la oricare dintre sediile ANCOM.

Mai mult, când prezența fizică a unor membri ai Comisiei nu poate fi asigurată în locaţia unde se desfăşoară întâlnirea, aceştia pot participa la discuţia cu părţile prin intermediul mijloacelor de comunicație la distanță.

Este o soluție în acord cu perioada actuală, în care video-conferințele, cursurile on-line, etc, sunt tot mai uzitate ca metode de comunicare directe alternative, la întâlnirile tradiționale.

Aceste prevederi care reglementează prezența părților în fața Comisiei, fie direct, fie prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, completează seria principiilor care guvernează această procedură administrativ-jurisdicțională, cu principiul oralității, părțile fiind în măsură să își susțină punctele de vedere exprimate în scris și transmise Comisiei.

Asemănător cu procedura de drept comun, în care cererea de chemare în judecată poate fi modificată, potrivit art. 204 C. proc. civ. și în această procedură, reclamantul poate să îşi modifice sesizarea. Momentul până la care se poate realiza modificarea este până cel târziu la primul termen la care părțile sunt invitate în fața Comisiei. De asemenea, tot până la acest moment, reclamantul poate să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii.

După modificarea sesizării, Comisia va comunica pârâtului cererea, care la rândul său, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe, cu excepția acelora a căror necesitate ar rezulta din dezbateri și pe care pârâtul nu le putea prevedea, și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică, va formula răspuns, respectând conținutul acestuia și termenele de transmitere a răspunsului.

Dacă părțile nu se pot prezenta, pot solicita o singură dată amânarea întâlnirii pentru motivul imposibilităţii de a se prezenta la termenul stabilit de Comisie, fără a fi necesară o justificare în acest sens. Cererea de amânare trebuie transmisă Comisiei cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită și va conține o propunere pentru un nou termen. În vederea respectării soluţionării cu celeritate a sesizării, termenul la care se amână soluționarea, nu poate fi mai mare de 10 zile lucrătoare de la data întâlnirii a cărei amânare se solicită. În cazul cererii de amânare, Comisia va stabili un nou termen, care urmează a fi comunicat de îndată ambelor părţi.

Cu excepţia situaţiei în care sunt incidente dispoziţiile privind amânarea întâlnirii, lipsa uneia dintre părţi la întâlnirea stabilită de către Comisie nu poate împiedica dezbaterea litigiului.

Fără a aduce atingere prevederilor referitoare la soluționarea litigiului în prezența unei singure părți, atunci când Comisia consideră necesară prezența ambelor părți pentru dezbaterea litigiului, va dispune amânarea ședinței și va stabili un nou termen.

Amânarea sau preschimbarea termenului întâlnirii, nu poate fi solicitată pentru orice motive, ci doar pentru unul singur, cel al imposibilității de prezentare la termenul prevăzut de Comisie.

Chiar și după sesizarea Comisiei, părțile pot ajunge la o soluționare pe cale amiabilă a litigiului. Astfel, dacă apreciază că pot soluționa litigiul pe cale amiabilă, părțile, de comun acord, pot solicita Comisiei, o singură dată, suspendarea litigiului, in vederea continuării negocierilor.

Totuși, suspendarea operează pentru o perioadă scurtă de timp, de 2 luni, după care dacă niciuna dintre părţi nu solicită reluarea dezbaterilor, Comisia va constata perimarea sesizării.

Remarcăm că suspendarea litigiului nu poate fi solicitată sau dispusă pentru orice motive, ci, doar pentru continuarea negocierilor în vederea soluționării amiabile a litigiului,

În vederea soluționării sesizării, este nevoie de lămurirea situației de fapt existente în cauză. Pentru realizarea acestui scop, Comisia va utiliza orice informații pe care le deține în conformitate cu dispoziţiile legale și va putea efectua verificări la fața locului.

Pentru realizarea verificării la fața locului, Comisia va menţiona în procesul-verbal al şedinţei în care se dispune efectuarea acestei verificări, împrejurările de fapt care urmează să fie lămurite în cadrul verificării, precum și data efectuării acesteia. Dacă din diferite motive, data efectuării verificării nu poate fi stabilită în cadrul şedinţei, părţile vor fi înștiințate despre efectuarea verificării cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data stabilită.

Efectuarea verificării la fața locului se realizează fie de către membrii Comisiei, fie de personalul de specialitate al ANCOM-ului sau se poate realiza atât de membrii comisiei, cât și de personalul de specialitate.

Cele constatate cu ocazia verificării la fața locului, reprezentând aspectele verificate, eventualele susţineri și obiecțiuni ale părţilor vor fi consemnate într-o notă de constatare, care va fi semnată de părţi sau reprezentanţii acestora, dar și de către persoanele responsabile cu efectuarea verificării. Nota de constatare, precum și orice planuri, schițe, desene sau fotografii, făcute sau ridicate cu ocazia verificării, vor fi menţionate în nota de constatare și vor fi anexate acesteia și se vor depune la dosarul cauzei.

În funcție de complexitatea litigiului și pentru buna lui soluționare, Comisia are dreptul de a apela la expertiza unor specialiști externi, denumiți consultanți cooptați. Atunci când apreciază necesar, Comisia poate solicita prezența acestora în cadrul întâlnirilor cu părţile sau la efectuarea verificării la fața locului.

Specialiștii externi, dacă participă la verificarea la fața locului, trebuie să semneze nota de constatare.

Pentru asigurarea imparțialității, nu poate fi desemnată consultant o persoană care se află într-un raport juridic cu oricare dintre părți sau al cărei soț ori rude până la gradul IV sau afini se află într-un asemenea raport cu oricare dintre părţi. Aceasta înseamnă că dacă se constată că expertul este într-o astfel de situație va putea fi recuzat, deoarece potrivit art. 25 alin. 2 din Decizia nr. 1171/2016, în măsura în care decizia nu prevede altfel, dispoziţiile Codului de procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător, având în vedere specificul procedurii de soluționare a litigiilor de către ANCOM. În procedura de drept comun, experții pot fi recuzați potrivit art. 332 C. proc. civ. Evident, că buna-credință a experților, ar trebuie să-i conducă să se abțină de la această misiune dacă se găsesc în cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 12 alin. 9 din Decizia nr. 1171/2016.

Consultanții cooptați vor fi desemnați de ANCOM și vor avea obligaţia păstrării confidențialității informaţiilor la care au acces în procedura de soluţionare.

Dacă conduita uneia dintre părți este abuzivă și refuză să permite efectuarea verificării la fața locului, poate fi sancţionat in conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 159/2016, adică cu amendă administrativă care poate fi aplicată de ANCOM. Cuantumul amenzii este un factor important pentru descurajarea conduitei abuzive, deoarece este foarte ridicat, putând ajunge până la suma de 30.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru soluționarea corespunzătoare a litigiului, Comisia poate solicita părţilor fie verbal, în cadrul întâlnirilor, fie în scris, informaţii suplimentare, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei.

Aceste informații suplimentare nu sunt obligatorii, fiind la latitudinea Comisiei de a le solicita sau nu. Dacă însă, Comisia nu le consideră necesare, însă, părțile doresc să solicite aceste informații, considerăm că ele trebuie acceptate de Comisie, pentru a da posibilitate părților să își probeze cele susținute.

Părţile au obligaţia de a furniza în mod corect și complet informațiile solicitate, în termenul și în condiţiile indicate de Comisie, sub sancţiunea aplicării de către ANCOM a unei amenzi administrative.

Pentru finalizarea litigiului, Comisia poate pune în vedere părților să depună note scrise sau concluzii scrise. Notele sau concluziile scrise nu trebuie în mod obligatoriu să privească toate aspectele litigiului, ci ele pot viza doar anumite subiecte cu privire la care Comisia apreciază că sunt necesare lămuriri.

Chiar dacă Comisia nu solicită note sau concluzii scrise, părţile le pot depune din proprie initiaţivă.

Litigiul în nicio situație nu trebuie să aducă atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. De aceea, în cazul în care litigiul este de natură să afecteze drepturile sau interesele legitime ale altor persoane și dacă acestea pot fi identificate de către Comisie, acestora li se va comunica un rezumat al litigiului, precizând data până la care pot să își exprime punctele de vedere.

Aceasta nu înseamnă introducerea forțată în cauză a acestor persoane, ca în procedura de drept comun, reglementată de art. 76-79 C. proc. civ., ci, doar cunoașterea opiniei acestor persoane față de posibila afectare a drepturilor și intereselor lor legitime.

Comisia va analiza aceste puncte de vedere în soluţionarea litigiului și le va comunica, de îndată, părţilor.

După închiderea dezbaterilor, Comisia se poate lămuri asupra tuturor aspectelor din cauză. Însă, este posibilă și situația în care, după închiderea dezbaterilor, Comisia, să considere necesar să solicite părților informații suplimentare sau poate dispune chiar efectuarea de verificări la fața locului.

Dacă Comisia ajunge la concluzia că este necesară efectuarea unei verificări la fața locului, după închiderea dezbaterilor, Comisia se întrunește de urgență pentru a stabili împrejurările de fapt care urmează să fie lămurite în cadrul verificării, precum și data efectuării acesteia. Pentru realizarea verificării la fața locului, părțile vor fi informate cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data efectuării verificării.

Și în cazul verificării suplimentare la fața locului trebuie întocmită o notă de constatare, în care să fie cuprinse susținerile și obiecțiunile părților, care va fi semnată de părți sau reprezentanții lor și de cei care sunt responsabili cu efectuarea verificării. Dacă se atașează planuri, schițe, desene sau fotografii, menționate în nota de constatare, se vor depune la dosarul cauzei.

Și în cazul verificării suplimentare se poate apela la specialiști externi, care dacă este cazul vor fi prezenți la întâlnirile cu părțile sau la efectuarea verificării la fața locului și vor semna nota de constatare.

Refuzul de a permite efectuarea verificării suplimentare la fața locului va fi sancționat cu o amendă administrativă.

În funcție de situația concretă, dacă suspendarea a durat 2 luni și niciuna dintre părți nu cere reluarea cauzei, Comisia poate constata perimarea sesizării sau să constate retragerii sesizării de către reclamant. În aceste situații, președintele ANCOM emite o decizie, care va cuprinde următoarele elemente obligatorii:

-      datele de identificare ale părților;

-      obiectul litigiului;

-      componența comisiei și desfăşurarea procedurii;

-      constatarea perimării sau a retragerii sesizării.

În celelalte situații, în urma analizării tuturor informaţiilor și în urma audierii punctelor de vedere exprimate în cauză, Comisia nu pronunță o soluție, ci mai întâi redactează o soluţie preliminară conţinând propunerile sale cu privire la soluţionarea litigiului pe fond, care se comunică părților.

Oricare dintre părţi poate formula, în termen de cel mult 5 zile de la data comunicării soluţiei preliminare, observaţii motivate care vor fi transmise Comisiei.

Dacă au fost formulate observații în termenul stabilit, Comisia le va comunica și celeilalte părți și, dacă apreciază necesar, va convoca părțile pentru a-și expune punctele de vedere asupra observațiilor formulate.

Practic, părțile vor cunoaște în acest fel, atât soluția care se preconizează, cât și opinia celeilalte părți. Comunicarea soluției preconizate, este de natură să încurajeze părțile, să recurgă la procedură specială de soluţionare, când este vorba de litigii referitoare la infrastructura electronică.

Convocarea părților pentru a-și expune punctele de vedere asupra observațiilor este facultativă, rămânând la latitudinea Comisiei. Dacă însă, părțile intenţionează să se prezinte să își susțină punctele de vedere, considerăm că, ar trebui să li se acorde această posibilitate din partea Comisiei.

Comunicarea soluției preliminare, este o soluție inedită care demonstrează intenţia legiuitorului de a încuraja ajungerea la o soluție acceptată de către părțile implicate.

Prin excepție, în cazul litigiilor privind acordarea accesului la infrastructura fizică între furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și operatorii de rețea și ale celor privind accesul la infrastructura fizică instalată în interiorul unei clădiri apărute între furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și persoanele care dețin cu orice titlu o asemenea infrastructură, soluția preliminară va fi supusă unei consultări publice.

Derogarea se poate justifica prin importanța acestor litigii, care sunt de interes public.

Textul soluţiei preliminare supus consultării se va publica pe pagina de internet a ANCOM, precizându-se data publicării și data la care expiră termenul pentru transmiterea observațiilor. Observațiile vor fi formulate în scris și vor fi transmise ANCOM într-una dintre modalitățile de comunicare. Comunicarea se va putea face prin transmiterea documentelor scanate prin intermediul poștei electronice cu confirmare de primire sau prin înscris în formă electronică. O altă modalitate de comunicare este prin intermediul unui serviciu poștal expres, prin depunere la registratură sau prin fax.

În vederea respectării soluționării cu celeritate a sesizării, termenul pentru transmiterea observațiilor va fi de cel mult 5 zile de la data publicării soluţiei preliminare pe pagina de internet, cu excepţia situaţiilor în care, având în vedere complexitatea litigiului, ANCOM apreciază că se impune un termen mai mare.

Fiind un interes general în cazul soluției preliminare publicată pe pagina de internet, atât părțile, cât și orice persoane interesate pot formula observaţii cu privire la textul soluţiei preliminare supus consultării.

Totuși, considerăm că un act administrativ-jurisdicțional de soluționare a unui litigiu, nu poate fi influențat de puncte de vedere sau observații formulate de terțe persoane față de procedura respectivă. Specificitatea acestor litigii, formalismul procedurii de soluționare, stabilirea cadrului procesual pledează, în opinia noastră, împotriva reglementării accesului oricărei persoane la procedură, prin această modalitate de consultare publică, după emiterea unei soluții preliminare.

Ulterior, Comisia va comunica părţilor observațiile primite în cadrul procedurii de consultare. După analizarea observațiilor, Comisia poate ajunge la concluzia că nu sunt esențiale și nu modifică soluția preconizată. O altă soluție poate fi de apreciere a observațiilor, ca relevante pentru soluţionarea litigiului, caz în care, va repune litigiul pe rol și va convoca părţile pentru a-și exprima punctul de vedere.

Chiar dacă soluția preliminară este supusă observațiilor în cazul acestor litigii, ținând cont de circumstanţele cauzei, Comisia le va lua în considerare doar în măsura în care acestea contribuie la soluţionarea litigiului.

Soluția propriu-zisă o adoptă președintele ANCOM. Pentru luarea soluției, acesta primește de la Comisie un raport care conține propunerea pentru soluționarea litigiului.

Comisia transmite spre aprobarea raportul, atunci când consideră ca are toate informaţiile necesare pentru a soluţiona cauza.

O altă soluție care se poate adopta este închiderea dosarului, în cazul în care Comisia a constatat perimarea sesizării sau reclamantul îşi retrage sesizarea.

Președintele ANCOM după primirea raportului, poate să îl accepte sau să îl respingă, în ambele situații, va emite o decizie al cărui cuprins este expres reglementat în art. 20 alin. 1 din Decizia nr. 1171/2016.

Mențiunile obligatorii sunt următoarele:

a) datele de identificare a părţilor;

b) obiectul litigiului;

c) componența Comisiei și desfășurarea procedurii;

d) susținerile părților;

e) motivarea în fapt și în drept pe care se întemeiază;

f) măsurile dispuse și modalitățile de aducere la îndeplinire a acestora;

g) calea de atac împotriva acesteia.

Decizia are caracter obligatoriu, ceea ce înseamnă că produce efecte numai între pârâți și succesorii acestora, deoarece cele statuate privesc participanții la litigiul respectiv^[9].

După adoptarea ei, decizia se comunica părților și se publică pe pagina de internet a ANCOM, cu respectarea, dacă este cazul, a regimului și gradului de confidențialitate. Anumite informații pot fi tratate ca fiind confidențiale și atunci nu vor fi făcute publice.

Toate deciziile emise în procedura de soluționare, inclusiv cele care constată perimarea sau retragerea sesizării, constituie acte administrativ-jurisdicţionale și pot fi atacate în contencios administrativ.

Competența materială de soluționare a căii de atac revine exclusiv curții de apel, competența teritorială fiind de asemenea exclusivă, aparținând Curții de Apel Bucureşti.

Soluția aleasă derogă de la prevederile de drept comun. Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 modificată, competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative aparține tribunalelor sau curților de apel, secțiile de contencios administrativ și fiscal. Criteriile după care se stabilește competența materială constau în teritorialitatea autorității publice emitente a actului atacat și, respectiv, valoarea litigiului dedus judecății. De asemenea, legea prevede o competență specială a curților de apel, atunci când obiectul actelor administrative îl constituie sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare. Din punct de vedere teritorial, competența este alternativă, respectiv, aparține instanței de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului sau al pârâtului, alegerea aparținând reclamantului^[10], derogând la rândul ei de la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa competentă teritorial este instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Considerăm criticabilă competența teritorială exclusivă, deoarece există structuri teritoriale ale ANCOM, astfel încât poate fi aleasă și o altă curte de apel, decât București.

Decizia atacată, fiind un act administrativ-jurisdicțional, nu trebuie parcursă procedura prealabilă prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Procedura administrativ-jurisdicțională de soluționare a litigiilor, prevăzută de Decizia nr. 1171/2016 ține locul procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta din urmă fiind obligatorie în cazul sesizării directe a instanței de judecată de contencios-administrativ.

Astfel cum am arătat, pentru respectarea celerității soluționării sesizărilor, decizia trebuie emisă într-o perioadă limitată de timp, de 4 luni, respectiv de 2 luni. Dacă suntem în prezența situației în care s-au adus precizări sau completări sesizării, precum și dacă sesizarea a fost modificată, termenele pentru emiterea deciziei, încep să curgă de la data comunicării către ANCOM a precizărilor sau completărilor solicitate, respectiv de la data modificării sesizării.

Cu toate acestea, termenele de 4 luni, respectiv de 2 luni, nu se pot respecta în anumite situații concrete. De aceea, în funcție de complexitatea și alte circumstanțe de fapt ale litigiului, termenele pot fi prelungite prin decizie a președintelui ANCOM.

Dacă se solicită amânarea întâlnirii pentru imposibilitate de prezentare, perioada aferentă amânării încuviințate de Comisie, nu se ia în considerare la calculul termenului de 4 aluni, respectiv de 2 luni.

În cazul în care litigiul este suspendat în vederea continuării negocierilor, termenele se suspendă de drept.

Dispoziții speciale. În Capitolul IV din Decizia nr. 1171/2016 sunt consacrate Dispoziții speciale, datorate specificului acestei proceduri.

Astfel, cum am arătat părțile își pot exercita drepturile personal sau pot fi reprezentate. De asemenea, lipsa uneia dintre părți nu poate împiedica dezbaterea litigiului, cu excepția cazului în care una dintre părți a fost în imposibilitate să se prezinte, dacă solicită amânarea soluționării.

Chiar dacă părțile sunt reprezentate, Comisia poate dispune prezența lor personală.

Unele informații referitoare la infrastructura electronică pot avea caracter confidențial, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă un regim special. De aceea, în cadrul desfășurării procedurii de soluționare a litigiului, anumite informații sau documente, marcate corespunzător, pot fi tratate ca fiind confidențiale.

În acest caz, părțile vor transmite Comisiei o variantă confidențială, însoțită de motivarea corespunzătoare a caracterului confidențial, precum și o variantă neconfidențială.

Cu toate acestea, necesitatea respectării principiului dreptului la apărare, precum și relevanța informațiilor sau documentelor marcate ca fiind confidențiale, determină Comisia să analizeze motivele de confidențialitate invocate de părți și să stabilească dacă documentele și informațiile transmise vor fi tratate ca fiind confidențiale sau, dimpotrivă. În funcție de caracterul conferit de Comisie acestora documente, partea în cauză va fi informată înainte de a le comunica părții adverse sau de a le pune la dispoziția terților.

Dacă cu ocazia verificării la fața locului, se constată că este necesar accesul la informații confidențiale care nu pot fi aduse la cunoștința părții adverse, aceasta nu va putea participa la efectuarea verificării, urmând să se facă mențiune despre acest fapt în nota de constatare. Dacă se constată în cadrul unei verificări că, doar anumite aspecte au caracter confidențial, acestea vor fi consemnate într-o notă de constatare distinctă, care va avea regim confidențial față de partea adversă.

În cadrul Dispoziţiilor speciale, se arată în detaliu cum se realizează comunicarea în cadrul soluționării litigiilor. În acord cu noile tehnologii, părțile pot să recurgă la mijloacele electronice sau la cele obișnuite. Astfel, comunicarea actelor de procedură efectuate de către părți ulterior sesizării se realizează prin transmiterea documentelor scanate prin intermediul poștei electronice cu confirmare de primire sau prin înscris în formă electronică.

În cazurile în care mijloacele de comunicare electronice, nu pot fi utilizate sau nu sunt adecvate pentru realizarea comunicării, părțile pot comunica actele de procedură și prin intermediul unui serviciu poștal expres, prin depunere la registratură ori prin fax.

Indiferent de modul de comunicare, electronic sau prin fax, actul de procedură se consideră efectuat în termen dacă data primirii este înăuntrul termenului. Prin excepție, în cazul transmiterii prin intermediul unui serviciu poștal expres, astfel cum acesta este definit de legislația în vigoare, actul de procedură depus în interiorul termenului la furnizorul de servicii, este considerat efectuat în termen.

În funcție de modalitatea de transmitere a documentelor, este considerată dată a primirii:

a) în cazul depunerii la registratură, data înscrierii în registrul general de intrare-ieşire a corespondenței al sediului central sau al Direcției Regionale a ANCOM, indicate de Comisie în fiecare caz;

b) în cazul transmiterii prin fax, poștă electronică ori ca înscris în formă electronică, data primirii documentelor.

La rândul său, comunicarea de către ANCOM a actelor în cadrul procedurii de soluţionare a litigiilor se realizează prin înmânare, scanat prin intermediul poștei electronice cu confirmare de primire, depunere la registratură, fax sau prin intermediul unui serviciu poștal.

Înscrisurile în formă electronică sunt supuse dispozițiilor legii speciale. Avem în vedere prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică^[11]. Potrivit art. 1 din legea nr. 455/2001, această lege stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.

Chiar dacă sunt stabilite anumite modalităţi de comunicare, ANCOM poate stabili modificarea modalităţii de comunicare a actelor de procedură în format electronic, inclusiv în sensul utilizării aplicației prevăzute de art. 5 din Decizia președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 336/2013 privind mijloacele și modalitatea de transmitere de către furnizori a unor documente, date sau informații către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații^[12]. Potrivit art. 5 din Decizia nr. 336/2013, furnizorii transmit ANCOM documente, date sau informaţii prin intermediul accesării unei aplicaţii special destinate acestui scop, disponibilă pe pagina de internet a ANCOM. Accesarea acestei aplicaţii se realizează de către reprezentantul legal al furnizorului, prin intermediul unui nume de utilizator şi al unei parole unice, comunicate în condiţii de confidențialitate de către ANCOM.

Accesarea aplicației de către persoanele împuternicite se realizează prin autentificare, cu certificatele calificate ai căror titulari sunt.

Dacă ANCOM modifică modalitatea de comunicare, emite în acest scop, cu respectarea principiilor transparenței și predictibilității, instrucțiuni în acest scop.

În acord cu prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care dispun că jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite și în Decizia nr. 1171/2016, în art. 25 se prevede acest aspect. De aceea, toate cheltuielile efectuate de către părţi ca urmare a participării la procedura de soluţionare a unui astfel de litigiu,  sunt in sarcina acestora.

În măsura în care nu sunt incompatibile cu prevederile Deciziei nr. 1171/2016, dispozițiile Codului de procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător, având în vedere specificul procedurii de soluționare a litigiilor de către ANCOM.

Dosarul litigiului se păstrează de către ANCOM și va cuprinde toate documentele primite sau comunicate de ANCOM în cursul acestei proceduri, având atașate și dovezile de comunicare, după caz.

Concluzii.

Apreciem interesul legiuitorului pentru a găsi noi alternative de soluționare a unor litigii în domenii specifice, cum este și cel al infrastructurii electronice. Chiar dacă părțile pot recurge și la instanța de judecată, rapiditatea soluționării unor astfel de litigii, potrivit Deciziei nr. 1171/2016, este un avantaj care va determina părțile să recurgă la această procedură.

Totuși, criticăm lipsa unor reglementări exprese a naturii juridice a contractului care reglementează accesul la infrastructura necesară furnizării de rețele publice de comunicații electronice, precum și a calității de autoritate publică a operatorului economic care deține o asemenea infrastructură. Aceste critici nu vizează în mod direct Decizia nr. 1171/2016, al cărui obiect este clar definit, însă instituțiile juridice care se regăsesc în această procedură administrativ-jurisdicțională trebuie să cunoască o reglementare mai precisă.

^[1] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în comunicații, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie 2009 și a fost aprobată prin Legea nr. 113/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare.

^[2] Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicații electronice, a fost publicată în Monitorul oficial al României, partea I, nr. 559 din 25 iulie 2016.

^[3] Decizia nr. 1171/2016 pentru stabilirea procedurii de soluționare a litigiilor privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 25 noiembrie 2016.

^[4] Statutul Profesiei de Avocat a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

^[5] Statutul Profesiei de Consilier Juridic a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 29 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

^[6] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011.

^[7] Refuzul operatorului de rețea de a acorda furnizorului de reţele publice de comunicații electronice accesul la infrastructura fizică pe care o deține în proprietate, administrare sau concesiune, de a pune la dispoziția furnizorului de reţele publice de comunicații electronice informaţii privind amplasarea, traseul, tipul şi utilizarea actuală a infrastructurii fizice, precum şi un punct de contact, de a autoriza, la cererea furnizorului de rețele publice de comunicații electronice, efectuarea inspecției elementelor de infrastructură fizică vizate în vederea instalării unor elemente ale reţelelor de comunicații electronice sau neajungerea părților la un acord cu privire la condiţiile de realizare a inspecției, în termen de maximum o lună de la data primirii solicitării, de a pune la dispoziția furnizorului de rețele publice de comunicații electronice, informații privind lucrările de inginerie civilă proprii aflate în curs sau planificate, pentru care autorizația de construire a fost acordată sau cererea de eliberare a autorizaţiei de construire a fost depusă ori este prevăzută a fi depusă în următoarele 6 luni, de a permite furnizorului de rețele publice de comunicații electronice efectuarea coordonată a lucrărilor sau neajungerea la un acord în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii solicitării de coordonare.

^[8] Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

^[9] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă. Vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 57; G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 561; I. Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Ediția 2, Editura C. H. Beck, București, 2015, p. 659;  C. Negrilă, Comentariu la art. 425, în „Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole” (coordonator G. Boroi), vol. I, Art. 1-455, Editura Hamangiu, București, 2016, p. 962; C. Roșu, Drept procesual civil. Partea generală, Editura C. H. Beck, București, 2016, p. 324.

^[10] A. Trăilescu, A. Trăilescu, Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, Ediția 2, Editura C. H. Beck, București, 2014, p. 113.

^[11] Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică a fost republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 316 din 30 aprilie 2014.

^[12] Decizia nr. 336/2013 privind mijloacele și și modalitatea de transmitere de către furnizori a unor documente, date sau informații către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 21 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: Revista DREPTUL nr. 4/2017 https://revistadreptul.ro/articol/?id=5bfbda611316782ed5041b0b