Abstract
In a society facing constant transformation, with innovative technologies that arise from day to day, the issue of cloning no longer appears as an impossible matter, although the perception of the society on this procedure is not a positive one. The greatest danger is not cloning itself as a processthat aims the obtaining of an 100% genetically identical human being to another human being, alive or deceased, but the use of the new genetic technologies which seek to obtain perfectly medicalș compatible human beings. This is a new procedure for creating succesful copies called ”savior siblings”. They are the children created in vitro for providing to use stem cells from their umbilical cord or cells and tissues prelevated from their bodies, to save the life or to cure illness of their biological brothers or sisters, suffering of fatal desease. Is it ethical to create such human beings even in the purpose to save other people? Which are the legal implications of such a procedure? Which are the social and legal limits tolerated and where should we intervene by means of criminal law for this technique not to be misused? Is Romania ready for such a legal and ethical challenge, since countries like Great Britain and Australia have already authorized the creation of the first savior siblings?
Key words: savior siblings, social value, incrimination, clining, criminal sanction.
Rezumat
Într-o societate într-o continuă schimbare, cu tehnologii inovative care apar de la o zi la alta, problema clonării nu mai reprezintă o chestiune imposibil de realizat, deși percepția societății cu privire la aceasta nu este una pozitivă. Însă nu clonarea în sine, ca procedeu de obținere a unui individ uman 100% identic genetic cu un alt individ uman în viață sau decedat constituie pericolul cel mai mare, ci utilizarea unor noi tehnologii genetice prin care se obțin indivizi umani compatibili din punct de vedere medical cu alți indivizi umani. Este vorba de o nouă procedură de creare a unor copii reușite: așa numiții ”saviour siblings” – frații salvatori. Saviour siblings reprezintă copii creați in vitro pentru ca, prin utilizarea de celule stem obținute din cordonul lor ombilical sau prin utilizarea unor celule și țesuturi prelevate din corpul lor, să se salveze viața sau să se amelioreze starea de boală a fraților lor biologici, suferinzi de afecțiuni letale. Este etic sa creăm astfel de copii umane, chiar în scopul salvării altor oameni? Care sunt implicațiile juridice ale unei asemenea proceduri. Care sunt limitele social și juridic tolerate și unde ar trebui să se intervină prin mijloace de drept penal pentru ca această tehnică să nu fie utilizată în mod abuziv. Este oare România pregătită pentru o astfel de provocare, de vreme ce state precum Marea Britanie sau Australia au autorizat deja, din punct de vedere legal crearea unor saviour siblings?
Cuvinte cheie: savior siblings, valoare socială, incriminare, clonare, sancțiune penală.
I. Premise
15 martie 2004. O femeie din Tasmania (Australia) este însărcinată în 14 săptămâni purtând în pântece un copil care ar putea să ajute la salvarea vieții frățiorului său bolnav. Părinții băiețelului de 4 ani au fost devastați atunci când au aflat că acesta s-a născut cu o boală a sistemului imunitar (Sindrom Hiper IgM) transmisă genetic. Boala este incurabilă, cu risc letal din cauza imposibilității organismului de a se apăra în fața infecțiilor de orice fel. Deși băiețelul a răspuns bine la tratament, un transplant de celule stem de la un donator compatibil i-ar oferi șansa unei vindecări definitive. În cadrul unei clinici specializate din Sydney, doctorii au testat genetic embrionii creați in vitro prin utilizarea materialului reproductiv de la cei doi părinți. Prin utilizarea tehnicii de diagnostic genetic preimplant, a fost selectat un singur embrion dintre cei creați, care nu suferea de anomalia genetică respectivă și care era compatibil cu fiul bolnav, din al cărui cordon ombilical, la naștere, urmau să fie recoltate celulele stem salvatoare. La data apariției anunțului respectiv, fratele salvator nu se născuse încă, însă clinica respectivă raporta efectuarea unor teste genetice similare în alte 6 cazuri. Președintele Asociației Medicale Australiene (AMA), Bill Glasson spunea la momentul respectiv: ”AMA nu sancționează selectarea unui embrion (...) Doar dacă selecția s-a realizatcu intenția de a obține un copil sănătos care să fie folosit pentru a-și ajuta fratele, atunci s-a putea pune sub semnul întrebării dacă o asemenea procedură ar fi corectă din punct de vedere etic.”[1]
În 2003, un cuplu britanic a beneficiat la Chicago de un tratament similar pentru ca celule stem ce urmau a fi colectate din cordonul ombilical să fie utilizate pentru a ajuta la tratarea fiului lor care suferea de anemie Diamond-Blackfan, provocată de o mutație genetică (Cazul Withaker).
Probabil, unul dintre cele mai mediatizate cazuri a fost cel al familiei Hashim al căror fiu, în vârstă în 2003 de trei ani, suferea de beta-thalasemie. În lipsa unui transplant de măsuvă osoasă de la un donator compatibil, Zain Hashim putea muri. Boala este ereditară, ambii părinți fiind purtătorii genei mutante, acest lucru însemnând că ori de câte ori ar concepe un copil pe cale naturală, ar exista un risc de 1:4 să moștenească anomalia genetică respectivă. Soții Hashim au conceput natural un nou copil – Haris – care, deși a avut norocul să nu moștenească boala, nu era compatibil cu Zain. Orice încercare de a găsi un donator de măsuvă compatibil s-a soldat cu un eșec. Clinica specializată care trata soții Hashim a solicitat autorităților (Autoritatea Britnică Pentru Fertilizare Umană și Embiologie- HFEA) permisiunea de a aplica tehnica de diagnostic genetic preimplant (PGD) nu numai pentru a obține un embrion care să nu poarte boala, ci și pentru a obține un embrion compatibil din punctul de vedere al țesuturilor. HFEA a autorizat procedura. Cu acel prilej, d-na Ruth Deech, președinte al HFEA a spus: ”Am luat în considerare cu maximă seriozitate toate implicațiile etice, medicale și tehnice ale acestui tratament. În cazurile în care se utilizează PGD vedem justificarea acestor tehnici pentru a salva un frate. Vom vedea acest lucru întâmplându-se în cazuri foarte rare și sub un control foarte strict„[2]. Cu alte cuvinte HFEA a admis că aprobarea utilizării PGD la momentul respectiv în Marea Britanie se aprecia in concreto, de la caz la caz. În cazul Whitaker aprobarea fusese respinsă pe motiv că anomalia genetică apărută avea un caracter sporadic, iar nu ereditar, fapt ce i-a determinat pe soți să urmeze procedura în SUA, mai permisivă din punct de vedere legislativ. În cazul Hashim utilizarea PGD era atât în interesul primului născut bonav, cât și al copilului conceput, riscul ca acesta să dobândească boala fiind extrem de ridicat.
Cazurile respective, precum și cele care au urmat au dat naștere la o amplă dezbatere etică, medicală și legală, împărțind deopotrivă atât opinia publică, cât și specialiștii în două tabere beligerante: pro și contra PGD, pro și contra creării de savior siblings.[3] Deși soții Hashim au obținut inițial aprobarea pentru derularea procedurii PGD, instanțele au schimbat rapid firul evenimentelor, Curtea Marii Britanii apreciind că selectarea unui saviour sibling e nelegală iar Curtea de Apel a schimbat această decizie arătând că recoltarea de țesuturi poate fi autorizată în condițiile prezentei legislații.[4]
Parlamentul australian a adoptat în decembrie 2006 un proiect de lege care permite clonarea umană în scopuri terapeutice, în ciuda rezervelor primului-ministru conservator John Howard şi ale liderului opoziţiei. Camera Reprezentanţilor a adoptat textul legii care obţinuse un vot pozitiv şi din partea Senatului australian. Noua legislaţie permite producerea prin clonare a embrionilor umani pentru prelevarea de celule suşă. Tehnica deschide calea pentru crearea unor tratamente necesare în cazul unor boli grave precum cancerul sau Alzheimer. Vechea legislaţie nu autoriza decît cercetările pe embrioni rămaşi de la fecundările in vitro care nu erau doriţi de cupluri. Noua lege permite crearea de embrioni umani obţinuţi prin clonare, dar stipulează că aceştia nu pot fi implantaţi în uterul unei femei şi că trebuie să fie distruşi după o perioadă maximă de 14 zile.[5]
În 2008 Parlamentul britanic a aprobat modificarea Legii din 2008 privind fertilizarea umană și embrionii. Decizia, luată cu 382 de voturi pentru și 128 împotrivă, a fost validată la 23 februarie de Camera Lorzilor, etapă care s-a dovedit a fi o simplă formalitate. Deputații britanici au fost de acord cu fecundarea in vitro (FIV) cu înlocuire mitocondrială. Procedura constă în extragerea mitocondriei inadecvate din ovulul mamei și înlocuirea ei cu o mitocondrie sănătoasă de la altă femeie. După fecundarea în laborator cu sperma tatălui, ovulul este implantat în uterul mamei, iar viitorul copil va avea toate caracteristicile părinților, mai puțin mitocondriile vinovate de anumite boli cum ar fi miopatia sau diabetul. ADN-ul mitocondrial reprezintă mai puțin de 1% din cantitatea totală de ADN dintr-o celulă umană.[6]
Nu discutăm în aceste situații de scenarii de film. Ele reprezintă fragmente de realitate ce ilustrează ritmul amețitor de dezvoltare a tehnicilor medicale din domeniul geneticii și reproducerii umane asistate. Care este limita? Unde ar trebui să ne oprim? Care sunt consecințele unei legislații insuficiente sau superficiale în aceste domenii?
II. Aspecte introductive privind tehnica clonării umane
Clonarea umană a devenit o realitate pe care societatea contemporană nu este pe deplin pregătită să o accepte, fiind una dintre ”cele mai controversate realizări ale științei moderne”[7]. Clonarea umană reprezintă obținerea uneia sau mai multor ființe umane care sunt identice genetic la nivel de material ereditar nuclear cu o altă ființă umană, în viață sau decedată.
Clonarea este producerea artificială (în sensul de "nu pe cale naturală") a unui embrion dintr-o singură celulă, urmată sau nu de dezvoltarea mai departe a acestui embrion. Clonarea se mai numeşte şi reproducere asexuată întrucât, spre deosebire de reproducerea sexuată unde zigotul se formează prin unirea celor două celule sexuale, masculină şi feminină (spermatoziodul şi ovulul) şi are caracteristicile genetice derivate jumătate de la tată şi jumătate de la mamă, la clonare zigotul derivă din nucleul unei singure celule. Celulele clonate vor fi, prin urmare, genetic identice cu cea din care provin şi, dacă sunt multiplicate, vor fi toate identice între ele.
În prezent sunt cunoscute două mari direcții de dezvoltare a tehnicii clonării: clonarea reproductivă și clonarea terapeutică, fiecare dintre acestea fiind utilizată în scopuri diferite și fiind limitată de elemente diferite. După ce momentul creării unui nou embrion ete depășit, acesta poate evolua distinct: fie se dezvoltă în vederea obținerii unui individ (clonare reproductivă), fie, dacă îi este extrasă informația genetică, este lăsat să evolueze în direcția unei linii celulare (clonare terapeutică). Clonarea reproductivă înseamnă obţinerea unei noi ființe umane cu același material genetic ca și al uneia vii sau care a decedat. Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare pentru inițierea creșterii embrionilor, în scopul extragerii celulelor stem pentru obţinerea de organe, celule și țesuturi din rațiuni medicale sau de cercetare.
Clonarea are loc prin una din următoarele 2 tehnici:
a)Scindarea embrionului – reprezintă o tehnică similară procesului natural care generează gemenii identici – celulele embrionare sunt separate într-un stadiu foarte timpuriu de dezvoltare, pentru a obţine una sau mai multe clone.
b)Înlocuirea nucleară (transferul nucleului celulelor somatice - somatic cell nuclear transfer)- are loc prin extragerea nucleului unei celule (partea care conține cromozomii, adică suportul informației genetice de la o persoană și punerea lui într-un ovocit, al cărui nucleu a fost înlăturat, în prealabil. Pseudo-zigotul este apoi stimulat să se dividă, astfel începând creșterea unui embrion.
Tehnologia înlocuirii nucleare poate fi folosită pentru obţinerea unei clone de la o persoană de orice vârstă (embrion, fetus sau adult) și există posibilitatea obţinerii mai multor clone decât prin scindarea embrionului. Acesta este procesul care a fost folosit pentru a o obţine pe oaia Dolly.
Metoda cea mai practicată la ora actuală, care stă atât la baza clonării reproductive cât și a celei terapeutice, este transferul nucleului celulelor somatice (somatic cell nuclear transfer). Având în vedere că nucleul conține aproape toată informația genetică, ovocitul gazdă se va dezvolta într-un organism cu ADN-ul nuclear identic din punct de vedere genetic cu al organismului donor.
Doctrina de specialitate a identificat, așa cum am arătat mai sus, două tipuri de clonare în funcție de scopul în care această procedură este utilizată:
a)Scopul reproductiv. Clonarea reproductivă urmărește crearea unei ființe umane viabile. Prin utilizarea tehnicii scindării embrionare în cadrul fertilizării in vitro, un embrion va fi scindat în mai multe celule totipotente. Din acestea se pot dezvolta alți embrioni, unii putând a fi implantați în uter, iar alții putând fi congelați în vederea utilizării ulterioare. Embrionii suplimentari obținuți pot fi utilizați pentru a crea frați clonați ai primului născut – cloned siblings.[8]
Scindarea embrionară este o formă de clonare prenatală. Transferul nuclear al unei celule somatice oferă posibilitatea de a crea o clonă purtătoare de gene identice cu ale unei alte ființe umane vii sau decedate. Din acest punct de vedere transferul nuclear al unei celule somatice poate fi utilizat și pentru a preveni o boală ereditară. Alternativa la clonare într-un asemenea caz îl constituie PGD sau terapia germ-line, tehnici la fel de controversate din punct de vedere etic, și la fel de noi. Transferul nuclear al unei celule somatice nu produce un geamăn identic al unei ființe umane preexistente.[9] Din punct de vedere genetic vom avea o copie foarte apropiată, dar nu identică 100% așa cum cred unii autori. Din punct de vedere social și psihologic vom avea un individ distinct, ale cărui trăsături biologice se întâmplă să fie similare cu ale unei alte ființe umane, la fel ca în cazul gemenilor naturali, ale căror gene, deși mare parte asemănătoare, nu sunt 100% identice. Astfel se va produce o dezvoltare diferită a personalității.
b)Scopul terapeutic. Clonarea terapeutică preferă tehnica tranferului nuclear al celulelor somatice. În acest mod se produc celule transplantabile, țesuturi și chiar organe, în scop terapeutic, fără a exista vreun risc de reacție autoimună. Clona embrionară creată în scop terapeutic va fi utilizată în cercetarea medicală, în dezvoltarea unor tratamente terapeutice. Ideea a venit în cadrul experimentului Dolly, oamenii de știință înțelegând că, nucleul unei celule somatice complet diferențiate în combinație cu o celulă ou enucleată pot forma o celulă totipotentă. Astfel de celule pot fi produse in vitro în scopul cultivării de țesuturi și organe pentru donatorul nucleului. Țesuturile astfel create vor avea gene aproape identice cu ale pacientului donator al nucleului și beneficiar al țesutului cultivat. Masa celulară internă a blastocistelor produse după transferul nucleului celulei somatice în ovocitul enucleat este utilizată pentru a se izola celule stem embrionare. Acestea reprezintă piatra filosofală a medicinei putând vindeca orice boală sau maladie. Celulele stem astfel descrise provin de la embrioni și sunt obținute în prezent prin utilizarea embrionilor donați în scopul cercetării științifice. Celula stem cu cel mai mare potențial, totipotentă, este ovocitul fertilizat, care este capabil să se transforme într-un organism complet. Se apreciază că ovocitul fertilizat are această capacitate neobișnuită până când atinge stadiul divizării în 8 celule. După acest moment celulele sale devin doar pluripotente, mai precis pot forma orice tip de țesut, dar nu întreg organismul.[10]
Celulele stem se caracterizează prin aceea că sunt nespecializate și se pot multiplica prin diviziune celulară o lungă perioadă de timp, formând un adevărat sistem reparator al organismului. Ele se pot divide nelimitat pentru a înlocui alte celule, atâta timp cât organismul în care au fost implantate rămâne în viață. În anumite condiții celulele stem pot fi determinate să devină celule cu funcții specifice, cum ar fi celule producătoare deinsulină în pancreas sau celule nervoase.
În sens restrâns, prin clonarea terapeutică înțelegem doar terapia de înlocuire de celule și țesuturi care implică utilizarea de celule ale pacientului[11]. Într-un sens mai larg, chiar și clonarea reproductivă are caracter terapeutic întrucât permite cuplului să procreeze în ciuda incapacității naturale de a se reproduce.[12]
Dilema bioetică principală în legătură cu clonarea terapeutică și cu utilizarea celulelor stem embrionare vizează faptul că aceste celule sunt prelevate de la un embrion în dezvoltare în faza de blastocist. Prin prelevarea acestor celule, embrionul este distrus, fiind sacrificat deși este viabil.[13]
III. Savior siblings nu sunt clone
Deși poate implica și crearea de embrioni umani in vitro a căror compatibilitate este testată medical, tehnica creării de saviour siblings nu este o tehnică de clonare, cum ar părea la prima vedere. Ce reprezintă de fapt un saviour sibling? E fratele salvator, copilul conceput (creat?) pentru a salva viața unui frate născut anterior, care suferă de o boală gravă, cu potențial letal. El a fost definit ca ”fratele sau sora capabilă să doneze țesuturi vitale pentru un alt copil preexistent”[14]. El este o copie extrem de reușită a unui copil preexistent. Fiind creat/procreat de către aceeași părinți, prin utilizarea materialului lor genetic, este evident că zestrea genetică este similară cu a copilului preexistent, dar nu poate fi identică. În plus prin teste specifice se va determina compatibilitatea în vederea donării viitoare de celule, țesuturi sau organe, pentru a se evita riscul respingerii acestora de către copilul bolnav.
Doctrina[15] a identificat nu mai puțin decât patru categorii de savior siblings:
-copii concepuți în mod natural în scopul furnizării de material celular/tisular pentru un frate/soră mai mare;
-copii concepuți prin fertilizare in vitro și supuși în faza embrionară la un diagnostic genetic preimplant (PGD) și la un test de antigen leucocitar (HLA)[16] pentru a garanta: a)că viitorul copil nu suferă de aceeași boală ca și fratele său; b)că viitorul copil este compatibil în vederea unui transplant viitor de celule sau țesuturi; în cadrul acestei categorii se mai pot distinge două subgrupe: savior siblings creați în vederea recoltării la naștere de celule stem din cordonul ombilical și savior siblings creați în vederea recoltării ulterioare nașterii lor de celule și țesuturi (măduvă, sânge etc.).
-copii mai mari decât frații lor suferinzi care oferă acestora din urmă material genetic. Acești copii – savior siblings – au deja capacitatea de a vorbi și de a contribui în cunoștință de cauză la luarea deciziei privind transplantul;
-copii preexistenți care nu au capacitatea de a vorbi sau de a/și manifesta condimțământul în ceea ce privește transplantul.
Ultimele două categorii de savior siblings nu se încadrează în viziunea tradițională asupra savior siblings, presupunând că fratele salvator există deja, el nefiind creat pentru a salva un frate preexistent.
Indiferent despre care categorie dintre cele patru este vorba, întrucât se pune problema recoltării de țesuturi și celule de la copii – ființe umane sub 18 ani, conform Convenției privind drepturile copilului[17], este lesne de înțeles că părinții au o putere discreționară în a decide în locul acestora cu privire la efectuarea acestor proceduri medicale, sau, dacă vorbim despre copii care au capacitatea de înțelegere și conștiință, au asupra acestora o mare putere de persuasiune în ceea ce privește acceptarea acestor practici medicale, uneori extrem de dureroase. În aceste condiții nici nu se mai poate utiliza termenul de ”donator”, de vreme ce donarea reprezintă o activitate benevolă și voluntară, desfășurată în mod liber și fără nicio presiune din exterior. Potrivit art. 19 din Convenția cu privire la drepturile copilului, statele părţi vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educative corespunzătoare, în vederea protejării copilului împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului ori reprezentanţilor legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat. Cum se pot compatibiliza aceste prevederi cu lipsa consimțământului la donarea de celule sau țesuturi. De ce părinții să aibă un rol determinat în acceptarea tehnicilor medicale respective, chiar dacă scopul acestora este de a salva pe celălalt copil? Aceste întrebări reprezintă bazele dilemei etice în ceea ce privește acceptarea creării de savior siblings.
Așa cum s-a arătat și în Declaraţia drepturilor copilului de la Geneva din 1924, „dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire speciale, inclusiv de o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa“.
Suntem de părere că, deși la momentul actual saviour siblings nu sunt clone, credem că utilizarea clonării terapeutice ar putea fi direcționată în sensul creării unor frați identici din punct de vedere genetic pentru a beneficia de țesuturi și celule de la aceștia. Însă, din punct de vedere medical și genetic, noile ființe umane create nu ar fi frați, ci clone, deși din punct de vedere social, ar avea statutul intrafamilial de frați/surori ai copiilor preexistenți suferinzi.
Revenind la categoriile de savior siblings indicate mai sus, observăm că toate, mai puțin a doua, reprezintă indivizi umani concepuți pe cale naturală, în vreme ce cea de-a doua categorie presupune crearea de frați in vitro prin fertilizare artificială.
Practic problemele etice cele mai mari se nasc în legătură cu cea de-a doua categorie. Procedeul creării unui saviour sibling in vitro presupune, după parcurgerea etapei de fertilizare a ovocitului, o etapă de testare într-o fază incipientă de dezvoltare a acestuia (divizare în 6 până la 10 celule[18]) prin utilizarea testelor PGD și HLA.
Testul PGD (Preimplantation Genetic Diagnosis) – Diagnosticul genetic preimplant presupune biopsia celulelor embrionare recoltate de la ovocitul fecundat și extracția și analiza ADN-ului.[19] Testul realizează astfel screening-ul embrionilor în vederea depistării genelor bolnave și permite cuplurilor să aducă pe lume copii sănătoși. Testul este utilizat de regulă în cazul în care unul sau ambii părinți au o malformație genetică pentru a evita aducerea pe lume a unui copil purtător al aceleiași malformații dar, în ultimul timp, prin combinarea cu testul HLA (Human Leukocyte Antigen) se poate verifica inclusiv compatibilitatea tisulară a viitorului copil cu fratele preexistent suferind.
Testul PGD a înregistrat astfel o dezvoltare vertiginoasă. La începutul anilor ’90 era utilizat doar pentru determinarea sexului. Ulterior a fost extins la diagnosticarea unui număr limitat de afecțiuni genetice (Beta-thalasemie, distrofia musculară, boala Tay-Sachs etc.[20]). În continuare (anii 2000) numărul mutatiilor genetice ce pot fi depistate prin utilizarea acestui test a crescut, fiind inclusă și mutația responsabilă pentru apariția cancerului mamar. În fine, testul poate fi folosit în prezent și pentru depistarea embrionilor creați in vitro care au potențialul cel mai mare de dezvoltare, contribuind astfel la creșterea ratei de succes a fertilizărilor in vitro. Acest ultim test se numește screening aneuploidal (cromozomial) și servește la depistarea unor deficiențe cromozomiale cauzate de lipsa sau prezența în exces a unui cromozom. Exemplul cel mai cunoscut de anomalie cromozomială (aneuploidie) este Sindromul Down, cauzat de dublarea cromozomului 21.[21]
Încă de la apariția sa, testul PGD a fost extrem de controversat, arătându-se despre acesta că deschide calea către practicile eugenice.[22] În condițiile societății actuale, testul PGD tinde să devină o rutină, pe de o parte datorită principiului egalității accesului la resursele medicale, iar pe de altă parte datorită scopului declarat de a permite asigurarea unei vieți sănătoase viitorului copil. Prin urmare, dacă medicina modernă reușește să elimine riscul, întâmplarea și necunoscutul din procesul procreării, ea conspiră împreună cu eugenia individuală în vederea transformării copiilor în simple intrumente de satisfacere a dorințelor părinților.[23]
IV. Probleme etice privind clonarea și crearea de savior siblings
Clonarea pervertește coordonatele fundamentale ale ființei umane: filiația, consangvinitatea, rudenia, paternitatea.
O femeie clonată poate să fie sora geamănă a mamei sale, să fie lipsită de tată biologic, sau să fie fiica bunicului. Cine poate garanta că nu se produce, fără știrea și voința lor, clonarea unor ființe umane în viață? La limită, ne putem imagina o armată de clone, sub-oameni creați doar pentru exploatare sau luptă, lipsite de orice statut social care să le confere drepturi, sau o societate compusă numai din femei, capabile să se reproducă singure, fără a recurge la bărbaţi.[24]
S-a mai arătat că prin procesul clonării femeia va fi redusă terptat la stadiul de simplă maşină biologică (de parcă secole de-a rândul nu ar fi avut același statut, de mașină de procreat), şi că s-ar deschide perspectiva cercetării pentru construcţia de utere artificiale, primul pas către o producţie "în serie" a fiinţelor umane în laborator.
Criticile și dilemele bioetice ale clonării vizează în principal următoarele aspecte:
-Prin clonare se încalcă unicitatea zestrei genetice umane. Toți indivizii au o identitate genetică unică, pe care clonarea reproductivă o compromite. Clonarea umană reproductivă va însemna renunțarea la protecția indispensabilă împotriva predeterminării identității genetice umane de către o terță parte. Unei clone i se va nega dreptul la diversitate genetică, la identitate și individualitate drept asigurat doar pe calea procreării naturale.
-Prin clonare se încalcă principiile familiei, încălcându-se în primul rând principiul reproducerii sexuate între un bărbat și o femeie. Clonarea este o formă de reproducere asexuată, o ființă umană fiind creată dintr-o singură celulă. De asemenea se încalcă principiul relațiilor de rudenie, un fiul creat prin clonare al unui bărbat fiind de fapt, din punct de vedere genetic, geamănul tatălui său, nu fiul acestuia.
- Prin clonare se încalcă dreptul la demnitate umană, clonele obținute fiind simple produse de laborator, fără identitate genetică, element esențial al naturii umane. De asemenea, nicio ființă umană nu ar trebui să fie subiectul experimentelor fără consimțământul său și nici caracteristicile sale fizice și genetice să fie predeterminate în mod intenționat potrivit voinței altora. Altfel oameni ar fi simple produse proiectate, negându-li-se dreptul la demnitate.
-Clonele naturale - gemenii identici - împărtășesc aceleași trăsături genetice (care, așa cum am arătat, nu sunt 100% identice), dar nu reprezintă copii predeterminate și planificate ale părinților lor sau ale altor rude, nu sunt copii obţinute prin reproducere asexuată. Gemenii identici au aceeași vârstă, în timp ce o clonă va avea aceleași trăsături genetice ca și ”furnizorul” său de ADN, dar va avea o vârstă diferită.
Savior siblings sunt priviți de o parte a societății ca niște copii proiectați, păpuși vii ale căror caracteristici genetice pot fi alese de către părinți cu aceeași ușurință cu care mama își schimbă culoarea părului sau tatăl mașina. Tehnica PGD a fost catalogată drept periculoasă, permițând părinților să aleagă alte caracteristici ale copilului, cum ar fi culoarea ochilor sau sexul[25], IQ-ul, culoarea tenului, abilitățile atletice[26], prin urmare este deschisă calea aplicării unor criterii frivole în ceea ce privește alegerea embrionului. Copii astfel creați ar deveni simple produse de consum, apreciate pentru simplele lor caracteristici predeterminate, iar nu pentru valoarea lor ca ființe umane.[27] Savior siblings ar fi niște simple instrumente medicale utilizate pentru a salva viața unei alte ființe umane, încălcându-se și principiul kantian potrivit cu care oamenii nu sunt simple obiecte, ci valoarea lor intrinsecă este strâns legală de valoarea existenței lor ca ființe umane.[28]
Însă Kant nu s-a opus la tratarea oameni lor ca instrumente, ci la tratarea lor doar sau în principal ca intrumente[29]. Pentru că, mergând pe acest raționament ar trebui să interzicem transplantul de organe sau transfuziile de sânge, deoarece donatorii nu sunt altceva decât intrumente pentru salvarea vieții semenilor lor. Prin urmare, ce ar fi greșit în crearea unui copil ca savior sibling, de verme ce crearea unui copil din alte rațiuni este permisă și justificată? Nu se analizează de regulă motivele pentru care o persoană decide să aibă copii[30], indiferent cât de egoiste ar fi acestea (ex. salvarea unei căsnicii, ajutor la bătrânețe, companion pentru un copil preexistent, combterea singurătății în cazul unei femei care apelează la o bancă de spermă). Indiferent de motivul aducerii lor pe lume, copii respectivi vor fi la fel de iubiți de familie.
Mai mult utilizarea în sine a procedeului este neetică, limitând accesul la aceasta pe criterii pur financiare, datorită costurilor prohibitive ale acestei proceduri.[31]Cheia păstrării echilibrului în ceea ce privește utilizarea acestei tehnici de testare o reprezintă reglementarea riguroasă a cazurilor și limitelor în care aceasta poate fi utilizată. Căci, a interzice total PGD, înseamnă, pe de o parte, a nega părinților posibilitatea de a avea copii sănătoși, iar pe de altă parte, a nega viitorului copil, dreptul la o viață bună și sănătoasă.
O analiză echilibrată a implicațiilor și efectelor PHD a relevat faptul că ”biopsia embrionului efectuată în scopul PHD nu pare să producă efecte fizice adverse pe termen scurt, dar este prea devreme să excludem posibilitatea unor astfel de efecte pe termen lung”[32] Prin urmare tehnica PGD ar avea același potențial periculos atât în cazul creării de savoir siblings, cât și în cazul în care este utilizată în deea aducerii pe lume a unui copil care să nu sufere de mutațiile genetice pe care le-ar putea moșteni de la părinți. Prin urmare, s-a propus ca soluție în ceea ce privește utilizarea PGD a principiului beneficiului net[33] (variantă a principiului beneficienței – principiu de bază al bioeticii). Potrivit acestui principiu, un viitor copil va fi expus riscurilor utilizării PGD doar dacă ar rezulta suficiente beneficii care să surclaseze riscurile inerente procedurii. Prin urmare tehnica PGD produce dileme bioetice, idiferent că este sau nu folosită în scopul creării de savior siblings.
Cu toate acestea există și partizani care arată că PGD nu încalcă principiile bioetice și în special nu încalcă principiul beneficienței – neminem laedere, first do no harm- întrucât scopul acesteia privește evitarea unei vătămări a viitorului copil.
Oponenții creării de saviour siblings folosesc adesea argumentul încălcării bunăstării copilului astfel creat (welfare principle), întrucât deciziile în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor reproductive trebuie luate cu obligativitatea luării în considerare a bunăstării oricărui copil creat în acest mod.[34] Un savior sibling va avea cu siguranță o viață mai dificilă decât un copil conceput natural sau decât un copil creat in vitro prin utilizarea testului PGD deoarece scopul aducerii sale pe lume privește asigurarea sănătății sau supraviețuirii fratelui său.
Dacă crearea unui saviour sibling presupune ca finalitate doar recoltarea de celule stem din cordonul ombilical la nașterea acestuia, pe termen lung principiul bunăstării copilului nu este încălcat, tehnica respectivă fiind non-invazivă[35], rămânând doar dilema etică și emoțională a scopului aducerii sale pe lume: părinții nu și-au dorit un alt copil, ci aveau nevoie doar de un nou cordon ombilical de care acest copil era atașat (?!?). Dacă crearea unui saviour sibling s-a realizat în scopul prelevării, ulterioare nașterii, de celule și țesuturi, principiul bunăstării copilului astfel creat este încălcat dintr-o dublă perspectivă: în primul rînd îi va fi afectată integritatea fizică prin derularea procedurilor medicale de prelevare, care implică riscuri și suferințe; în al doilea rând îi va fi afectată integritatea psihologică deoarece: a)va afla că sopul nașterii sale îl reprezintă salvarea vieții fratelui său; b)relația psihologică cu familia, părinții și frații poate fi serios afectată; c)procedurile medicale sunt traumatizante din punct de vedere psihologic și pot fi extrem de dureroase, limitând activitatea zilnică a copilului savior sibling permanent sau temporar. Toate aceste aspecte pot contribui la o afectare permanentă a dimensiunii psihologice și emoționale a vieții individului, cu grave repercusiuni asupra modului său de relaționare socială.
Prin urmare, oponenții creării de saviour siblings au propus crearea și dezvoltarea unor proceduri alternative, care să nu amenințe sau să compromită valorile umane de bază. Astfel de proceduri ar fi dezvoltarea băcilor de depozitare a sângelui recoltat din cordonul ombilical[36] (bănci existente în prezent, dar insuficient de promovate, cu costuri prohibitive sau cu posibilitatea de verificare a stării celulor limitată pentru părinți). Celulele stem recoltate la naștere din cordonul ombilical pot fi utilizate ulterior, în cazul în care se descoperă că infantul suferă de vreo boală sau afecțiune. Este adevărat că utilizarea acestor celule este limitată de numărul lor, la recoltare mulți medici neavând pregătirea necesară pentru a obține maximul de celule stem necontaminate și poate că acesta este domeniul în care ar trebui investit în cercetare, în loc să ne jucăm de-a crearea de copii. Poate crearea unui saviour sibling nu ar fi totuși cea mai bună soluție pentru a salva un copil pe moarte[37].
V. Necesitatea intervenției prin mijloace de drept penal în domeniul clonării și al creării de savior siblings
Reglementarea clonării și a procedurilor de creare a unui saviour sibling este necesară prin prisma consecințelor pe termen mediu și lung pe care aceste proceduri le-ar putea avea asupra minorității.
În martie 1997, Parlamentul European a votat o rezoluție pentru interzicerea clonării ființelor umane. Cu toate acestea, rezoluția nu are putere legală întrucât această arie este de competența statelor membre. În decembrie 1997, UNESCO a aoptat Declarația Universală asupra Genomului Uman și Drepturilor Omului. Art. 11 din această declarație interzice expres „practicile care sunt contrare demnității umane, ca de exemplu clonarea reproductivă a ființelor umane”. La Strasbourg, Consiliul Europei, cu 47 de state membre, a adoptat un protocol adițional privind interzicerea clonării umane, care a fost adăugat la Convenția privind Drepturile Omului și Bio-medicina (Convenția de la Oviedo din 1997). Însă, la momentul actual nu există nicio reglementare europeană sau internațională, nici măcar cu caracter de recomandare care să acopere domeniu creării de saviour siblings, fiind incidente doar prevederile care reglementează tehnica fertilizării in vitro și a utilizării tehnicilor PGD și HLA.
Însă de departe, diferențele de viziune și de reglementare existente în diferitele state ale lumii constituie un obstacol serios în calea creării instrumentelor eficiente pentru protejarea ființei umane și a drepturilor sale, precum și pentru protejarea zestrei genetice a umanității. Fiind vorba despre valori sociale de o importanță covârșitoare, diferitele state au intervenit în mod diferit, unele prin rigidizarea condițiilor de aprobare a procedurilor în domeniul administrației medicale, altele prin interzicerea sub sancțiune penală a unor practici.
1)Reglementarea clonării umane în legislația diferitelor state
Astfel, în Marea Britanie este prohibită clonarea reproductivă, nu și cea terapeutică, fiind permisă deci atât clonatea terapeutică, cât și cercetarea medicală în acest scop. Cele două acte normative care reglementează clonarea sunt Legea privind clonarea reproductivă din 2001 (Human Reproductive Cloning Act 2001) și Legea privind Fertilizarea Umană și Embrionul (Human Fertilization and Embryology Act 1990) modificată prin Human Fertilization and Embryology Bill 2008. Potrivit acestor acte normative, crearea de clone în scop reproductiv este prohibită absolut, fiind sacționată penal cu închisoare până la 19 ani.[38] Crearea de clone în scop terapeutic este permisă în condiții restrictive potrivit Human Fertilization and Embryology Act.[39]
În Spania sunt interzise atât clonarea terapeutică, cât și cea reproductivă. Cu toate acestea cercetarea pe embrioni produși în exces în cadrul fertilizărilor in vitro este permisă și și chiar încurajată începând cu anul 2004. Codul Penal Spaniol interzice sub pedeapsa închisorii de până la 5 ani clonarea reproductivă.[40] Clonarea terapeutică nu face obiect al prohibiției penale în sistemul spaniol, deși, prin interpretarea dispozițiilor art. 161 (1) din Codul penal Spaniol s-ar ajunge la concluzia că și aceasta este interzisă: ”orice persoană care fertilizează un ovul uman într-un alt scop decât procrearea” va fi pedepsită. Acest articol se referă la interzicerea utilizării fertilizării in vitro pentru a produce embrioni umani care vor fi folosiți în scop de cercetare sau experimentare. Dispozițiile Codului penal Spaniol se completează cu dispozițiile Legii privind Tehnicile de Reproducere Umană Asistată intrată în vigoare în 1988 (Legea nr. 35/1988 – Ley 35/1988 sobre Tecnicas de Reproduccion Asistida) și reformată prin Legea nr. 45/2003. În lumina prevederilor acestui act normativ (art. 20 B), sunt considerate infracțiuni ”extrem de grave”[41] :
a) obținerea de pre-embrioni umani prin lavaj uterin în orice scop; (...)
c) păstrarea în viață a pre-embrionilor, în scopul de a obține eșantioane utilizabile;
d) comerțul cu pre-embrioni sau celulele lor, precum și importul sau exportul acestora; (...)
h) transferul de gameți sau pre-embrioni în uter fără a exista garanțiile biologice necesare sau de viabilitate; (...)
k) selecția sexului sau manipularea genetică în scopuri non-terapeutice sau, deși terapeutice, neautorizate;
l) crearea de pre-embrioni de același sex, în scop reproductiv;
ll) producerea de himere; (...)
m) schimbul genetic interuman sau prin combinare cu alte specii, în scopul producerii de hibrizi;
n) transferul de gameți sau pre-embrioni umani în uterul unei alte specii sau operațiunea inversă;
o) ectogeneza sau crearea unui om individualizat în laborator;
p) crearea de pre-embrioni cu spermă de la diferite persoane fizice, în vederea transferării în uter;
q) transferul în uter, în același timp, de pre-embrioni produși prin utilizarea de ovocite de la femei diferite (...).
Aceste fapte sunt pedepsite cu amendă de până la 10 miliane pesetas, fiind aplicată și pedeapsa complementară a închiderii stabilimentelor în care s-au comis faptele incriminate.
Prin Legea nr. 45/2003 s-a relaxat ușor cadrul legal prohibitiv extrem de strict, fiind permisă cercetarea pe per-embrioni excedentari creați în cadrul procedurii de fertilizare in vitro, cu consimțământul donatorilor.
Inițial, prin art. 15. 2 din Legea nr. 35/1998 cercetarea pe pre-embrioni viabili era permisă doar în scop terapeutic, diagnostic sau preventiv, însemnând că, urmare a acestor proceduri s-ar fi adus un beneficiu embrionului. Ca urmare a modificărilor intervenite în 2003, este permisă cercetarea pe embrionii în exces, inclusiv pe celulele stem embrionare create în procesul fertilizării in vitro, acest lucru fiind considerat un pas important către liberalizarea cercetărilor pe embrioni în Spania și un prim pas în direcția reglementării clonării embrionilor în scop de cercetare.[42]
Legislația germană în domeniul clonării umane a fost caracterizată ca fiind ”cea mai draconică lege în Europa”[43]. Principalul act normativ german îl constituie Legea privind protecția embrionului (Embryonenschutzgesetz, ESchG, 1990), la care se adaugă Legea privind Celulele Stem (Stammzellgesetz, StZG, 2002). Potrivit secțiunii 6 paragraf 1 EschG, se pedepsește cu închisoare până la 5 ani orice persoană care determină dezvoltarea unui embrion uman utilizând informație genetică identică cu a altui embrion, făt, ființă umană sau persoană decedată. Prevederile acestui articol sunt clare în ceea ce privește tehnica scindării embrionului care produce celule identice din punct de vedere genetice, fiind interzisă deci această tehnică sub sancțiune penală. Însă, în ceea ce privește tehnica tranferului nuclear al celulelor somatice, întrucât rezultă celule aproape identice din punct de genetic, existând o deviație de 0,01-0,02 % a informației genetice față de donor.[44]
Dacă se interpretează restrictiv textul, prin identic înțelegându-se corespondență genetică 100%, acestă tehnică se poate aprecia că nu este interzisă. Dacă se interpretează termenul identic în sens relativ, atunci această procedură este considerată a fi interzisă sub sancțiune penală, aceasta fiind și interpretarea realizată în scopul legii și preferată de doctrina germană majoritară.[45]
În SUA, la nivel federal nu există încă un act normativ care să reglementeze domeniul creării și utilizării embrionilor precum și al celulelor stem embrionare, și nici cu privire la clonare,crearea și utilizarea de embrioni precum și de celule stem embrionare în scop de cercetare nefiind interzisă la nivel federal. La nivelul legislației statelor americane, există acte normative care reglementează expres aceste domenii, după cum și limite diferite în ceea ce privește desfășurarea acestor tehnici genetice. Astfel, zece state interzic clonarea având o lege în acest sens (Arkansas, California, Iowa, Louisiana, Michigan, New Jersey, Dakota de Nord, Rhode Island, Dakota de Sud și Virginia). Statul Missouri interzice doar utilizarea fondurilor publice pentru clonarea reproductivă. Dintre cele zece state enumerate, șase interzic și clonarea terapeutică (Arkansas, Iowa, Michigan, Dakota de Nord, și Dakota de Sud). Este interzisă în unele state și transortul, transferul sau primirea în orice scop a unui embrion produs prin clonare umană (Arkansas, Iowa, Dakota de Nord și Virginia). În state precum Louisiana și Michigan nu este interzisă cercetarea științifică ce implică terapia cu celule stem. Arkansas și Rhode Island permit fertilizarea in vitro și utilizarea de medicamente ce sporesc fertilitatea, atâta vreme cât acestea nu sunt utilizate pentru clonare. Interdicțiile enumerate sunt prevăzute sub sancțiune penală, chiar dacă gravitatea acstor sancțiuni variază de la un stat la altul: în Louisiana și Michigan pedepsele pot ajunge la 15 ani de închisoare și amenzi de până la 10 milioane de dolari în cazul persoanelor juridice specializate (clinici sau corporații) sau până la 5 milioane de dolari în cazul persoanelor fizice. În contrast, legislația din Arkansas prevede o amendă de până la 250.000 de dolari. De asemenea pedeapsa principală poate fi însoțită de retragerea licenței pentru medicul vinovat (Iowa).
În ceea ce privește domeniul cercetării pe embrioni, 19 state nu au o legislație specializată privind cercetarea pe embrioni sau fetuși (Alabama, Alaska, Colorado, Conneticut, Delaware, Giorgia, Hawaii, Kansas, Maryland, Mississippi, Nevada, Carolina de Nord, Oregon, Carolina de Sud, Texas, Vermont, Washington, Virginia de Vest, Wisconsin, Columbia, Maine). În unele state este interzisă cercetare pe embrionii creați in vitro (Rhode Island, Massachusets, Michigan, Minnesota, Dakota de Nord, Florida) iar două state interzic cercetarea care are ca rezultat distrugerea embrionului (Dakota de Sud și Iowa). Aceste legi interzic și cercetarea pe celule stem embrionare, sub sancțiuni penale destul de mari, mergând până la pedeapsa închisorii. Spre exemplu Legea din Maine interzice atât cercetarea pe embrioni, cât și pe fetuși sub sancțiunea închisorii până la 5 ani, aceeași limită a închisorii fiind prevăzută și în legislația din Massachusetts și Michigan.
Cea mai permisivă lege este cea din California (California Health and Safety Code, SB 253 § 12115 ), care permite clonarea terapeutică. La fel și New Jersey.[46]
2)Reglementarea creării de saviour siblings în legislația diferitelor state
Inițial, în Marea Britanie, procedura creării unui saviour sibling era considerată ilegală deoarece Legea privind Fertilizarea Umană și Embrionul (Human Fertilization and Embryology Act 1990) permitea testarea pe embrioni și selectarea acestora doar în scopul evitării nașterii unui copil cu malformație genetică. În anul 2003, s-a născut primul saviour sibling al Marii Britanii – Jamie Whitaker (amintit în cadrul prezentului studiu) – deși conceperea acestuia s-a realizat în SUA datorită refuzului autorităților engleze de a aproba procedura. Jamie Whitaker a fost primul saviour sibling real, creat special pentru a-și salva fratele, spre deosebire de Zain Hashim a cărui naștere a fost dorită de părinți, nu doar în scopul salvării fratelui său mai mare. Practic, motivul pentru care autoritățile engleze au aprobat crearea lui Zain Hashim și au refuzat crearea lui Jamie Whitaker a fost și motivația părinților în ceea ce privește aducerea pe lume a acestor copii, alături de alte argumente precum bunăstarea copilului și respectarea demnității sale. Pe fondul creșterii numărului de solicitări în ceea ce privește autorizarea conceperii de copii în scopul salvării fraților suferinzi, legislatorul englez a fost nevoit să modifice legislația în anul 2008, prin adoptarea unor amendamente la Legea privind Fertilizarea Umană și Embrionul (Human Fertilization and Embryology Bill 2008). Adoptarea acestor modificări a însemnat o reformă[47] în favoarea ”savior siblings”, normele respective reglementând, între altele, modalitățile de reproducere umană asistată și de testare pe embrioni în lumina recentelor progrese ale tehnicilor medicale[48] și ale pecepției societății față de această chestiune. Mai mult, modificările subliniază necesitatea asigurării bunăstării copilului saviour sibling în lumina supunerii sale în faza embrionară la diverse proceduri medicale (PGD, transplant hematopoietic de celule stem, HLA etc.).
Pentru a se evita disputa legată de așa numiții copii proiectați (designer babies), legea de modificare din 2008 interzice expres selectarea unor anumite trăsături ale viitorului copil, cum ar fi caracteristicile sale fizice sau psihice[49] și permite procedura în condiții foarte stricte, în special în cazurile în care există un risc semnificativ ca viitorul copil să moștenească o malformație genetică.
În prezent, crearea unui saviour sibling în Marea Britanie este precedată de dovedirea de către viitorii părinți că au depus toate eforturile necesare pentru a găsi un donator terț compatibil, dar fără succes. Apoi derularea procedurii este condiționată de obținerea a două autorizări (licence): prima se referă la autorizarea creării unui embrion de ”saviour sibling” și acoperă inclusiv etapa fertilizării in vitro, testele PGD și HLA. A doua autorizare este necesară atât în cazul copiilor saviour siblings creați cât și preexistenți și se referă la acordul în vederea prelevării de către părinți a materialului genetic necesar și al implantării acestui material în corpul copilului bolnav.
În Franța reglementarea creării de saviour siblings este similară cu cea engleză. Mai precis, încă din 2004 legiuitorul francez a permis conceperea copiilor in vitro și utilizarea testlui PGD în cazul în care ambii părinții erau purtători ai unor deficiențe genetice a cărei transmitere ar fi putut afecta bunăstarea copilului rezultat dacă nu s-ar fi intervenit în acest mod. Însă valorile sociale în cauză erau protejate prin interzicerea sub sancțiune penală – închisoare până la un an și amendă de 15.000 Euro efectuarea examenului genetic al unei persoane în alt scop decât cel medical sau de cercetare științifică, sau, chiar în acest scop, fără a fi obținut în prealabil consimțământul scris expres al beneficiarului[50]. În anul 2006, legislatorul francez a permis familiilor care aveau deja un copil bolnav să creeze un copil saviour sibling pentru ajuta la obținerea materialului genetic necesar tratamentului[51]. Mai mult, Guvernul Francez investește[52] anual peste 1.000.000 USD în cercetarea avantajelor terapeutice pe care le aduc copiii saviour sibling creați in vitro.
Pe de altă parte, state precum Germania, India, Noua Zeelandă interzic crearea de saviour siblings in vitro, deși presiunea părinților care nu mai au altă șansă decât crearea unui saviour sibling este în creștere.[53]
3)Reglementarea clonării și a creării de saviour siblings în România.
Legea română nu permite clonarea reproductivă și nici producerea de embrioni pentru cercetare. Art. 62 din Codul civil român[54] interzice practicile eugenice arătând că ”nimeni nu poate aduce atingere speciei umane. Este interzisă orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecției persoanelor.” De asemenea, art. 63 interzice intervențiile asupra caracterelor genetice arătând că ”sunt interzise orice interventii medicale asupra caracterelor genetice avand drept scop modificarea descendenței persoanei, cu excepția celor care privesc prevenirea și tratamentul maladiilor genetice. Este interzisă orice intervenție având drept scop crearea unei ființe umane genetic identice unei alte ființe umane vii sau moarte, precum și crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare. Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.”
Sunt dispoziții prohibitive prevăzute de o lege civilă, fără nicio sancțiune asociată și fără nicio trimitere la o normă penală de incriminare în cazul neconformării conduitei la aceste imperative. Putem deci să afirmăm că astfel de prevederi prohibitive ale legislației române sunt total insuficiente și ineficiente.
Mai mult, România nu interzice explicit cercetarea pe embrion, ceea ce menține controversa etică. De altfel, în România, la ora actuală nu este reglementată în niciun fel reproducerea umană asistată (fertilizarea in vitro fiind sursa principală de embrioni pentru cercetare), deși au existat anumite inițiative legislative rămase fără finalitate la acest moment.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății incriminează între altele doar traficul de celule, țesuturi sau organe (art. 158) pedepsind-o cu închisoare de 3 până la 10 ani, sau prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi sau celule de origine umană fără consimțământ dat în condițiile legii pentru care prevede închisoarea de la 5 la 7 ani (art. 155). Nu sunt interzise, nici măcar reglementate anumite tehnici de fertilizare in vitro, testele PGD sau HLA, crearea de saviour sibings, deși aceste tehnici medicale au devenit realități și tind să se rutineze în câțiva ani. România nu este pregătită să facă față implicațiilor bioetice și legale ale utilizării acestor tehnici biomedicale și genetice, fiind un adevărat paradis legislativ în ceea ce privește derularea unor proiecte de cercetare prohibite sub sancțiune penală în alte state.
VI. Concluzii
Domeniul clonării și al creării de saviour siblings reprezintă puncte de cotitură în trasarea liniilor de argumentație bioetică, ce pot sau nu să favorizeze o dezvoltare a cercetării științifice fără precedent. În același timp, punând sub o adevărată sabie a lui Damocles valori precum demnitatea umană, dreptul la autodeterminare, protecția moștenicii genetice a umanității, dreptul la individualitate și unicitate genetică, aceste proceduri biomedicale necesită o reglementare atentă și amănunțită. Chiar dacă percepția legiuitorilor diferitelor state diferă în ceea ce privește permiterea sau tolerarea unor tehnici ori prohibirea altora, se observă clar preocuparea acestora pentru a asigura o legislație corespunzătoare și cuprinzătoare, și mai ales adaptată constant la progresele galopante ale cercetării științifice în domeniul biomedical și genetic. Mai restrictive (Germania) sau mai permisive (Marea Britanie), legislațiile în domeniile indicate ale diverselor state europene au acordat importanța cuvenită protecției eficiente a valorilor sociale implicate prin intervenția prin mijloace de drept penal în domeniul clonării, al cercetării pe embrioni sau al utilizării altor tehnici biomedicale. O asemenea preocupare nu o vedem în România, care ar putea urma în mod tradițional măcar exemplul francez, mai ales că afaceri recente au demonstrat ineficiența autorităților și a legislației în domeniul cercetării embrionare, a traficului cu celule și țesuturi umane precum și a clasei politice, extrem de lente în adoptarea unor propuneri legislative. Nu suntem pregătiți atâta vreme cât nu există un cod de bioetică sau măcar o legislație sectorială în aceste domenii, fiind un fel de Colorado al tehnicilor medicale prohibite în alte state europene și nu numai.
ACKNOWLEDGMENT: This work was supported by the strategic grant POSDRU/159/1.5/S/133255, Project ID 133255 (2014), co-financed by the European Social Fund within the Sectorial Operational Program Human Resources Development 2007-2013.
* Această lucrare a fost finanṭată din contractul POSDRU/159/1.5/S/133255, proiect stategic ID 133255 (2014), cofinanṭat din Fondul Social European, prin Programul Operaṭional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
** Cercetător postdoctoral în cadrul proiectului „Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi şi Post-doctoranzi”, ID 133255; Contact: laura.stanila@e-uvt.ro.
[1] http://www.bionews.org.uk/page_11886.asp.
[2] Sally Sheldon and Stephen Wilkinson, Selecting Saviour Siblings, Medical Law Review nr. 12, Summer, 2004: 137-163, Oxford University Press, p. 138-139.
[3] A se vedea și Davies J-A, Designer baby goes ahead. The Age, 12 Martie 2003, www.theage.com.au/articles/2003/03/11/1047144972401.html; BBC News, Hashmi decision sparks ethics row, 22 februarie 2002, http://news.bbc.co.uk/1/hi/health/1836827.stm; BBC News, Genetics storm girl ”responding well”, 19 octombrie 2002, http://news.bbc.co.uk/1/hi/health/979884.stm.
[4] R (Quintavalle) v.Human Fertilisation and Embriology Authority 2003 citată de S. Sheldon, S. Wilkinson, Should selecting saviour siblings be banned? în Journal of Medical Ethics 2004; 30:533-537, p. 533.
[5]http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=fapt_divers&s_id=34233
[6]http://www.libertatea.ro/detalii/articol/marea-britanie-conceperea-bebelusilor-in-vitro-cu-trei-parinti-523475.html#ixzz3VsSgno4M.
[7] Raluca Mihaela Asandei, Clonarea umana- încotro?, Revista Română de Bioetică, vol. 4 nr. 2/2006.
[8] Tinia Tober, Towards an international convention against human cloning, teză de doctorat, 2006, https://www.deutsche-digitale-bibliothek.de/item/32APO25ORM5J6AQ2Z3LKTS4DAPMDXZJT, p. 14.
[9] Idem, p. 15.
[10] Idem, p. 20.
[11] A. Smith , Cell therapy: In search of pluripotency, în: Current Biology vol. 8/1998 p. 802-804.
[12] J. Kersten, Das Klonen von Menschen, Tübingen, 2004, p. 17-18.
[13] Idem, p. 23.
[14] S. Sheldon, S. Wilkinson, Should selecting saviour siblings be banned?în Journal of Medical Ethics, 2004, 30:533-537, p. 533.
[15] J. Mills, Understanding the position of the savior sibling: how can we save lives and protect savior siblings?, teză, Wake Forest University, December 2013, Winston-Salem, North Carolina, p. IX-X.
[16] Testul HLA este un test de compatibilitate a țesuturilor de origine diferită baâandu-se pe caracteristicile antigenice de care depinde succesul unei grefe. Genele care guvernează sinteza acestor antigene sunt situate pe cromozomul 6 și sunt cunoscute sub numele de complex major de histocompatibilitate (CMH) sau sistemul HLA (Human Leucocyte Antigens). Genele sistemului HLA sunt repartizate în două clase: genele clasei I codifică antigenele de histocompatibilitate prezente în toate celulele nucleate ale organismului și sunt clasate în 3 grupe (A, B și C); genele din clasa II comandă sinteza antigenelor prezente doar în anumite celule ale sistemului imunitar (monocite, macrofage, limfocite B) și sunt, de asemenea, repartizate în 3 grupe (DR, DQ și DP). Actualmente se cunosc mai mult de 120 gene diferite ale sistemului HLA. Fiecare individ posedă deci diferite grupe HLA. Părinții transmit fiecăruia dintre copiii lor o jumătate din genele lor. În interiorul aceleiași familii, copiii pot să fi moștenit grupe identice în totalitate (ei sunt numiți HLA identici), jumătate din gene (sunt numiți semiidentici), sau pot să nu aibă niciun grup în comun (ei sunt atunci HLA diferiți). Pentru doi subiecți neînrudiți, probabilitatea de a avea comune toate grupele HLA este mică. Succesul unei grefe se bazeaza în mare parte pe sistemul de histocompatibilitate. Cu cât diferențele HLA sunt mai mari, cu atât reacțiile de respingere sunt mai intense. În plus, atunci când un subiect a fost în contact cu antigenele de histocompatibilitate pe care nu le posedă, de exemplu în cursul unei transfuzii sangvine, al unei grefe anterioare sau al unei sarcini, el poate dezvolta anticorpi, ziși limfocitotoxici, îndreptați împotriva antigenelor care îi sunt străine: se vorbește de imunizare anti-HLA. Prezența unor astfel de anticorpi face dificilă realizarea unei grefe. http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/hla-sistem_3829.
[17] Adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 29 noiembrie 1989. Intrată în vigoare la 2 septembrie 1990. România a ratificat Convenţia prin Legea nr. 18/1990, publicată în „Monitorul Oficial al României“, partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990 şi republicată în „Monitorul Oficial al României“, partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001.
[18] A.H. Handyside, Preimplantation genetic diagnosis, în Obstetrics, Gynecology and Reproductive Medicine 21.3/2011: 68-79, p.68.
[19] L. Candee, Preimplantation Genetic Diagnosis: The Perks of Peeking into the Womb, 2012, Senior Honors Projects. Paper 1, http://digitalcommons.sacredheart.edu/tmhp_sen/1, p. 1.
[20] T. M.Simoncelli, Pre-Implantation Genetic Diagnosis: Ethical Guidelines for Responsible Regulation, The International Center for Technology Assessment, 2003: 1-9. President’s Council on Bioethics, May 2003. Web. http://www.sp.uconn.edu/~bi102vc/BIOL3520W/References/pgd_guidelines.pdf.
[21]http://www.reproductivegenetics.com/aneuploidy-chromosome-screening/.
[22] M. Gaille, G. Viot, Prenatal diagnosis as a tool and suport for eugenics: myth or reality in contemporary French society în Medicine, Health Care and Philosophy 2013, 16: 83-91, p.84. Eugenia este o disciplină care studiază aplicarea practică a biologiei eredității în ameliorarea genetică a individului. Eugenia, denumită și eugenism, este privită și ca o teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție. Scopurile declarate sunt acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor societății și curmarea suferinței umane.
[23] M. Canto-Sperber, R. Frydman, Naissance et liberte, La procreation. Quelles limites?, Paris Plon, 2008, p. 46-47.
[24] http://www.provitadorohoi.ro/bioetica/clonarea-umana/.
[25] S.Sheldon, S. Wilkinson, op.cit., p. 534.
[26] L. Candee, op. cit., p. 9.
[27] G. J. Annas, Noninvasive Prenatal Diagnostic Technology Medical, Market, or Regulatory Model? Annals of the New York Academy of Sciences, volume 731, Fetal Cells in Maternal Blood: Prospects for Noninvasive Prenatal Diagnosis, pages 262–268, septembrie 1994, p. 263.
[28] B.M. Dickens, Preimplantation genetic diagnosis and saviour siblings, în International Journal of Gynecology & Obstetrics, Volume 88, Issue 1, January 2005, pages 91–96
[29] M. Freeman, Saviour Siblings în S.A.M. McLean (editor), First Do No Harm: Law, Ethics and Healthcare, Ashgate, Hampshire England, 2006, p. 398.
[30] M. Freeman, op.cit., p. 398.
[31] În anul 2012, costurile testului PGD derulat într-o clinică de specialitate se ridicau la 17.000 USD, fără a fi incluse și costurile fertilizării in vitro și ale implantării embrionului în uter. L. Candee, op. cit., p. 9.
[32] Preimplantation donor selection. Editorial, Lancet 2001, 358:1195; http://medical-journals.com/editorials-online.html.
[33] S.Sheldon, S. Wilkinson, op.cit., p. 535.
[34] Ibidem.
[35] M. Freeman, op.cit., p. 401-402.
[36] M.Do Carmo, Child Autonomy and the Rights to One’s Own Body: PGD and Parental Decision Making, 13 Februarie 2013, The Bioethics Project,
http://www.thebioethicsproject.org/essays/child-autonomy-and-the-rights-to-ones-own-body-pgd-and-parental-decision-making/
[37]Raluca Roșu, ”Saviour siblings” – Should the law allow such a burden to be imposed on a child?, 2013
https://www.academia.edu/6033448/_Saviour_siblings_Should_the_law_allow_such_a_burden_to_be_imposed_on_a_child.
[38] Paragraph 1 (1) and (2), Human Reproductive Cloning Act 2001.
[39] T.Tober, op.cit., p. 46.
[40] Art. 161.2 din Codul penal Spaniol.
[41] M. Placios Alonso, Ley Sobre Tecnicas de Reproduccion Asistida (35/88): de 1988 a 2005 în Ignacio e Benitez Ortuzar, Lorenzo Morillas Cueva, Jaime Periz Riera (coordinatores), Estudios Juridicos Penales sobre Genetica y Biomedicina, Dikinson 2005, p. 29-30.
http://www.sibi.org/sib/doc/curr/mp/mpLeyT%C3%A9cnicasReproducci%C3%B3nAsistida1988-2005.pdf.
[42] T.Tober, op.cit., p. 56.
[43] A. L. Bonnicksen, Creating a clone in ninety days: in search of a cloning policy, 38 Jurimetrics 23, 1997-1998, p. 39; http://heinonline.org/HOL/LandingPage?handle=hein.journals/juraba38&div=12&id=&page. În același sens A. L. Bonnicksen, National and International Approaches to Human Germ-Line Gene Therapy, în Politics and the Life Sciences, Vol. 13, nr. 1 (Feb., 1994), p. 39-49, Association for Politics and the Life Sciences, p. 39, 42; http://www.jstor.org/stable/4235997.
[44] T.Tober, op.cit., p. 61.
[45] Idem, p. 61.
[46] T.Tober, op.cit. p. 72-75.
[47] Jonathan Herring, Medical Law and Ethics, Oxford University Press; 4 edition, 2012, p. 394.
[48] Embryo testing
1ZA(1)A licence under paragraph 1 cannot authorise the testing of an embryo, except for one or more of the following purposes—
(a)establishing whether the embryo has a gene, chromosome or mitochondrion abnormality that may affect its capacity to result in a live birth,
(b)in a case where there is a particular risk that the embryo may have any gene, chromosome or mitochondrion abnormality, establishing whether it has that abnormality or any other gene, chromosome or mitochondrion abnormality,
(c)in a case where there is a particular risk that any resulting child will have or develop—
(i)a gender-related serious physical or mental disability,
(ii)a gender-related serious illness, or
(iii)any other gender-related serious medical condition,
establishing the sex of the embryo,
(d)in a case where a person (“the sibling”) who is the child of the persons whose gametes are used to bring about the creation of the embryo (or of either of those persons) suffers from a serious medical condition which could be treated by umbilical cord blood stem cells, bone marrow or other tissue of any resulting child, establishing whether the tissue of any resulting child would be compatible with that of the sibling, and
(e)in a case where uncertainty has arisen as to whether the embryo is one of those whose creation was brought about by using the gametes of particular persons, establishing whether it is.
(2)A licence under paragraph 1 cannot authorise the testing of embryos for the purpose mentioned in sub-paragraph (1)(b) unless the Authority is satisfied—
(a)in relation to the abnormality of which there is a particular risk, and
(b)in relation to any other abnormality for which testing is to be authorised under sub-paragraph (1)(b),
that there is a significant risk that a person with the abnormality will have or develop a serious physical or mental disability, a serious illness or any other serious medical condition.
(3)For the purposes of sub-paragraph (1)(c), a physical or mental disability, illness or other medical condition is gender-related if the Authority is satisfied that—
(a)it affects only one sex, or
(b)it affects one sex significantly more than the other.
(4)In sub-paragraph (1)(d) the reference to “other tissue” of the resulting child does not include a reference to any whole organ of the child.
Pentru verificarea textului de lege, a se vedea http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2008/22
[49] S. D. Pattinson, Medical Law and Ethics, Sweet & Maxwell; 3rd revised edition, London, 2011, p. 430.
[50] Art. 226-25 C.penal francez modificat prin Legea nr. 2004-800 referitoare la bioetică (LOI no 2004-800 du 6 août 2004 relative à la bioéthique). Textul legii disponibil online la http://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/fr/fr/fr088fr.pdf
[51] J. Mills, op.cit., p. 7.
[52] A. Chapoy, France: The Coutry’s First Savior Sibling Is a Double-Hope Baby, European Hospital, 18 aprlie 2011, http://www.healthcare-in-europe.com/en/article/8460-france-the-country-s-first-saviour-sibling-is-a-double-hope-baby.html.
[53] J. Mills, op.cit. p. 8.